Google rupe tăcerea: „Aplicaţiile noastre nu vor funcţiona corect pe dispozitive Huawei necertificate”

Au trecut nouă luni de când Huawei a fost inclus pe Entity List, documentul care o impiedică să colaboreze cu companiile din SUA. Între timp, câţiva parteneri precum Microsoft şi Qualcomm au reuşit să îşi dobândească licenţe prin care pot să continue relaţiile cu Huawei, în timp ce Google, probabil cel mai important partener american al producătorului chinez nu a reuşit. Acum însă, Google rupe tăcerea şi avertizează utilizatorii împotriva instalării aplicaţiilor şi serviciilor sale pe telefoane care nu au fost aprobate oficial, făcând referire directă la modelele Huawei.

Pe forumul de suport Android, Tristan Ostrovski, Legal Director pentru Android şi Google Play, a publicat un articol lung şi detaliat în care explică de ce nu este o idee bună să instalezi software-ul Google din surse greu de verificat pe dispozitive care nu au fost aprobate în acest sens. Acesta spune că aplicaţiile şi serviciile nu vor funcţiona într-un mod pe care să te poţi baza şi că aplicaţiile nu sunt disponbile într-o manieră oficială pentru instalare pe dispozitivele Huawei lansate după data de 16 mai 2019.

„Pentru a proteja intimitatea, securitatea datelor, dar şi întreaga experienţă de utilizare a utilizatorului, Google Play Store, Google Play Protect şi aplicaţiile Google de bază (care includ Gmail, YouTube, Maps şi altele) sunt disponibile doar pe dispozitive certificate Play Protect.

Dispozitivele cu certificare Play Protect trec prin teste de securitate riguroase şi teste de compatibilitate, realizate de Google, pentru a asigura că datele utilizatorilor şi informaţiile din aplicaţii sunt ţinute în siguranţă. De asemenea, acestea vin din fabrici care sunt echipate cu software-ul Google Play Protect, care asigură protecţie împotriva compromiterii securităţii.

Aceasta a fost abordarea noastră atunci când vine vorba despre securitate şi intimitate a datelor şi este aplicată consistent în toată industria şi pentru toţi producătorii

Din cauza restricţiilor guvernului, noile dispozitive Huawei lansate pe piaţă după data de 16 mai 2019 nu au putut să treacă prin procesul de securitate şi nici nu au software-ul Play Protect pre-instalat. Astfel, ele sunt considerate „necertificate” şi nu vor putea să utilizeze aplicaţiile şi serviciile Google.

De asemenea, aplicaţiile Google instalate pe acestea nu vor funcţiona corect, pentru că nu permitem acestor servicii să funcţioneze pe dispozitive necertificate, unde securitatea ar putea fi compromisă. Instalarea aplicaţiilor vine şi cu riscul de a instala aplicaţii care au fost alterate în moduri care pot compromite securitatea utilizatorului.”

Se pare că atât Huawei, cât şi Google încearcă să convingă utilizatorii să nu instaleze aplicaţiile Google în mod neoficial. Huawei are de câştigat faptul că poate să pună bazele unui nou ecosistem software în jurul Huawei Mobile Services, în timp ce Google încearcă să îşi protejeze utilizatorii de eventualele probleme care pot apărea din cauza unor instalări neadecvate.