Huawei pregăteşte o actualizare pentru telefonul-gigant Ascend Mate

Huawei pregăteşte o actualizare pentru telefonul-gigant Ascend Mate

Huawei Ascend Mate a fost un telefon-gigant cu performanţe destul de bune, autonomie mare şi un preţ ceva mai mic decât cel al produselor similare din ofertele altor producători. Compania chineză pregăteşte o actualizare a acestui model, acesta urmând să ofere specificaţii ceva mai bune.

Conform unor informaţii neoficiale, Ascend Mate 2 va oferi un ecran cu aceeaşi diagonală de 6,1”, însă va trece de la rezoluţia HD la cea Full HD. Designul carcasei este asemănător cu cel al versiunii anterioare, însă platforma hardware a primit o actualizare.

Dacă Ascend Mate a folosit cipul HiSilicon K3V2, un model Cortex-A9 quad-core cu o eficienţă energetică cam slabă şi o interfaţă grafică modestă, viitoarea iteraţie a acestui telefon va folosi un produs uşor îmbunătăţit. Preşedintele Huawei a afirmat că viitorul Ascend P6S va folosi o soluţie hardware cu opt nuclee, probabil de mult timp zvonitul K3V3, însă Ascend Mate 2 va folosi un model nou.

Purtând numele Kirin910, acest procesor este o versiune îmbunătăţită a vechiului K3V2 de la HiSilicon. Acesta foloseşte tot patru nuclee Cortex-A9, însă ridică frecvenţa lor de tact la 1,6 GHz, aduce o interfaţa grafică superioară ARM Mali-450 şi trece la un proces de fabricaţie de 28 de nanometri.

Telefonul va oferi tot 2 GB de memorie RAM, însă cantitatea de memorie internă va fi de 16 GB. Platforma software va fi Android 4.2.2, la care se va adăuga interfaţa proprietară Emotion UI. În acest moment nu există informaţii despre perioada în care ne-am putea aştepta la dezvăluirea oficială a acestui telefon.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News