Pixel 4 XL nu trece testul de rezistenţă cu toate componentele intacte, fiind singurul telefon scump care se „rupe”

Seria Pixel 4 de la Google se confruntă cu o serie de nemulţumiri după lansarea de luna trecută. Se pare că display-ul său la 90 Hz nu este activ tot timpul, autonomia este foarte slabă în comparaţie cu alte modele cu preţ similar, există opţiuni prea puţine de stocare, nu filmează în 4K la 60 de cadre pe secundă, iar acum telefonul se dovedeşte a nu fi foarte rezistent la cazuri mai „extreme” de utilizare.

Testul de rezistenţă de pe JerryRigEverything demonstrează faptul că Google a ales un design pentru ramă care nu a fost testat pentru îndoire, întregul telefon putând fi „rupt” în patru puncte sensibile prin aplicarea unei forţe la oricare dintre capetele dispozitivului. Desigur, îndoirea telefonului nu este un caz de utilizare normal, însă aceasta simulează purtarea telefonului în buzunarul din spate şi aşezarea accidentală pe el, sau chiar aşezarea pe un scaun sau o canapea unde telefonul ar putea fi pus într-un moment de neatenţie.

Se pare că Google a poziţionat în partea de sus şi de jos a telefonului linii pentru antene pe rama sa metalică, pe care le-a acoperit apoi cu un strat gros de vopsea, care să le ascundă. Astfel, telefonul are un aspect unic, cu o ramă neagră mată, plăcută ateingerii. Dar Google a pus mai mult accent pe poziţia componentelor interne şi pe aspect, decât pe rezistenţa acestui design. Desigur, telefonul nu este de nefolosit după „rupere”. Ambele panouri de sticlă rămân intacte. Totuşi, rezistenţa la apă este compromisă, iar rezistenţa lui în timp cu rama ruptă nu este garantată.

În rest, avem de a face cu un telefon destul de „standard”. Are metal pe toată rama, cu menţiunea că vopseaua neagră ar putea să se ia la un impact cu solul, lăsând urme destul de mari, panourile din sticlă sunt obişnuite, iar butonul de power este din plastic, un element ciudat pe un dispozitiv „premium”. În ciuda faptului că ecranul este limitat din software, se pare că acesta este unul dintre cele mai bune de pe piaţă, rezistând testului cu flacăra timp de aproape un minut şi revenind complet la starea iniţială. Acest test nu are tocmai un scop practic, întrucât sunt rare momentele în care un telefon ar putea fi expus unei flăcări deschise, dar alte modele cu ecrane mai slabe rămân cu pete permanente.

Pixel 4 şi Pixel 4 XL nu sunt disponibile oficial în România, ci sunt aduse doar pe piaţa gri de anumite magazine. Totuşi, dacă aveaţi în plan să comandaţi unul fie din ţară fie din alte ţări unde este vândut oficial, ar trebui să luaţi în considerare o husă foarte rezistentă, cu ranforsare pentru rama de metal, pentru a evita eventuale accidente.