Primele imagini cu Nokia Catwalk ne arată carcasa mai subţire şi mai uşoară din aluminiu

Primele imagini cu Nokia Catwalk ne arată carcasa mai subţire şi mai uşoară din aluminiu

Cunoscut sub numele de cod Catwalk, viitorul terminal Nokia va fi vârful de gamă al familiei Windows Phone produsă de finlandezi. După apariţia unei liste de specificaţii, acesta a apărut pentru prima dată în două imagini neoficiale, confirmând zvonurile anterioare privind trecerea de la carcasa fabricată din policarbonat la una din aluminiu.

Din cele două imagini, se observă că Nokia a renunţat la designul particular al modelelor de vârf Lumia 920, 900 sau 800, optând pentru o formă cu colturi rotunjite mai apropiată de cea a modelului Lumia 820 sau Lumia 720.

Prin renunţarea la solida carcasă fabricată din policarbonat, Nokia Catwalk va fi semnificativ mai uşor şi mai subţire decât predecesorul său Lumia 920. Acesta urmează să ajungă la o greutate de 132 grame şi o grosime de 8,4 milimetri, o scădere semnificativă de la impozanţii parametri fizici ai actualului vârf de gamă: 185 de grame şi 10,7 milimetri.

Conform listei de specificaţii, care nu este confirmată dar este plauzibilă, Catwalk va oferi un ecran cu aceeaşi diagonală şi rezoluţie, adică 4,5” şi 1280 x 768 pixeli. Panoul va fi tot de tip AMOLED, însă va folosi tehnologia OCTA (On-Cell Touch AMOLED) de la Samsung, similară celei In-cell folosită deja pentru panourile TN sau IPS, ceea ce va permite realizarea unui ecran mai subţire.

Celelalte specificaţii cuprind o cameră foto cu senzor de 8,7 MP şi stabilizare hardware, o memorie internă cu o capacitate de 16 GB, slot Micro HDMI şi o baterie cu o capacitate de 2000 mAh.  Platforma hardware va fi un produs dual-core Qualcomm Snapdragon S4.

În acest moment, nu este cunoscută data la care acest telefon va fi lansat, fiind speculată o prezentare oficială la jumătatea lunii mai şi o disponibilitate începând cu sfârşitul lunii iunie.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News