Un telefon Galaxy Note9 ar fi luat foc în timp ce se afla în poşeta unei femei

Un telefon Galaxy Note9 ar fi luat foc în timp ce se afla în poşeta unei femei

Incidentul soldat cu degajare de fum toxic şi rănirea uşoară a posesoarei s-ar fi produs într-un lift, spaţiul ingust şi şuieratul acumulatorului supraîncălzit amplificând starea de panică.

În ciuda asigurărilor repetate primite din partea inginerilor Samsung, care au promis că astfel de incidente nu mai sunt posibile cu noile sisteme introduse pentru protejarea acumulatorilor, norocul pare să joace feste producătorului sud-coreean.

Aflat în curs de investigare, incidentul produs pe data de 3 septembrie la New York are semnalmentele clasice pentru defecţiuni la acumulator: supraîncălzirea inexplicabilă a telefonului mobil aflat în geantă, urmată de producerea unui sunet ca de şuierat şi degajarea de fum, cu sau fără flacără vizibilă. Probabil, faptul că dispozitivul nu era folosit chiar în acel moment a evitat producerea unor răni mai grave. Astfel, încercările disperate de a scoate telefonul din geantă s-au soldat doar cu arsuri la nivelul mâinilor. Incidentul care aparent nu a fost surprins pe camerele de luat vederi s-a încheiat cu „îmbăierea” telefonului bine scorojit într-o găleată cu apă.

Urmând dezastrului de PR suferit în urmă cu doi ani, Samsung încearcă din răsputeri să şteargă din memoria colectivă orice amintire despre Galaxy Note7, produs retras cu costuri de imagine şi financiare uriaşe, după ce incidentele legate de defectarea acumulatorilor nu au putut fi rezolvate prin reparaţii punctuale şi ajustări software.

Contactaţi pentru mai multe clarificări, oficialii Samsung au declarat că nu au la cunoştinţă despre alte accidente în care să fie implicate telefoane Note9, momentan tratând situaţia ca pe un incident izolat.

În lipsa mai multor rapoarte despre incidente de acest tip, este prematur să vorbim despre o problemă de fiabilitate la acumulatorii incluşi cu telefoanele Galaxy Note9. Dat fiind numărul mare de telefoane Note9 comercializate, o rată de defectare foarte mică a acumulatorilor, dar nu egală cu zero, este plauzibilă din punct de vedere statistic.

 

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult