Samsung Galaxy S2 vine cu ecran Super AMOLED Plus

12.01.2011
Samsung Galaxy S2 vine cu ecran Super AMOLED Plus

Samsung Galaxy S2, urmaşul actualului Galaxy S, vine cu procesor dual-core şi ecran Super AMOLED Plus.

Galaxy S2 nu este primul telefon echipat cu un astfel de ecran, Samsung folosind deja tehnologia Super AMOLED Plus şi pentru ecranele modelelor Infuse 4G şi 4G LTE, ambele prezentate în această lună la Consumer Electronics Show (CES).

Samsung Galaxy S2 va fi livrat cel mai probabil împreună cu sistemul de operare Android 2.3 (Gingerbread), rulat cu ajutorul unui procesor dual-core, probabil chiar modelul Samsung Orion, bazat pe un nucleu ARM CORTEX A9 la 1GHz.

Platforma Samsung Orion poate fi adaptată pentru dispozitive smartphone, tablete şi chiar sisteme netbook, având de partea sa un set impresionant de facilităţi şi de până la cinci ori mai multă performanţă 3D decât ultima generaţie de procesoare a companiei. Samsung Orion oferă suport nativ pentru interfaţa HDMI 1.3a şi receptor GPS, dotări pe care le putem regăsi şi în modelul Samsung Galaxy S II, alături de suportul pentru tehnologia Near Field Communication (NFC), prezentă deja în telefonul Google Nexus S.

Din păcate pentru informaţii concrete şi un anunţ oficial din partea companiei va trebui să aşteptăm până la Mobile World Congress 2011, ocazie cu care vom putea admira în detaliu şi noul Samsung Galaxy S2.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News