Samsung pregăteşte un Galaxy Note „Lite” mid-range sau un Galaxy A cu S-Pen

27.11.2019
Samsung pregăteşte un Galaxy Note „Lite” mid-range sau un Galaxy A cu S-Pen

Samsung Galaxy Note nu este singura serie de dispozitive de pe piaţă echipate cu stylus, însă este de departe cea mai populară. Doar LG mai reuşeşte să lanseze dispozitive similare, dar dintr-o clasă inferioară de produse: modelele Stylo, cu hardware de medie şi design nu tocmai modern. Astfel, vestea că Samsung ar putea livra şi un model de smartphone cu stylus mai ieftin ar trebui să îi bucure pe cei care au nevoie de un S-Pen dar care nu vor să cheltuie peste 1000 euro pe un telefon.

Conform SamMobile, Samsung lucrează la un nou smartphone numit SM-AN815F. Aceasta este toată informaţia pe care o avem despre dispozitiv, însă un simplu nume de produs poate dezvălui multe. De exemplu, modelele Samsung Galaxy S au numele de produs intern în format „SM-GXXX”. Pentru modelele Note numele este în general de genul „SM-NXXX”, pentru Fold este „SM-FXXX”, iar pentru Galaxy A numele este în format „SM-AXXX”.

Astfel, conform numelui de produs, noul telefon pe care Samsung în pregăteşte este o combinaţie între Galaxy A şi Galaxy Note (SM-ANXXX). Caracteristicile specifice seriei Galaxy A sugerează că telefonul va fi din clasa mid-range, deci va avea un ecran de rezoluţie mai mică, necurbat şi va integra un chipset din clasa de medie, în timp ce seria Note este întotdeauna echipată cu un stylus S-Pen. Acesta ar putea fi astfel lansat sub unul din două nume. Fie compania va opta pentru a păstra brandul Note, oferind pe piaţă un soi de „Samsung Galaxy Note10 Lite”, fie va opta pentru a integra noul dispozitiv în gama Galaxy A sub numele Galaxy A81 sau Galaxy A81 Note.

Acest model ar fi urmaşul modelului Galaxy A80, un model lansat la jumătatea acestui an şi primul model de la Samsung cu ecran complet, neperforat, cu cameră rotativă. Având în vedere ultimele informaţii despre seria Galaxy A, este posibil ca Samsung să adopte design-ul Infinity-O de display, cu perforare în partea centrală pentru camera frontală.

Momentan, aceste informaţii sunt bazate doar pe un nume de produs, deci intră la zvonuri şi speculaţii. Totuşi, atunci când vine vorba despre companii mari precum Samsung, care au deja o „maşinărie bine unsă”, nu există foarte mult loc de eroare când vine vorba despre lansarea de noi produse. Vom afla mai multe despre acest noul dispozitiv Note mid-range în săptămânile următoare, întrucât un anunţ este aşteptat în următoarele câteva săptămâni.

 

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult