Galaxy A71 ar putea fi telefonul Samsung pentru „toată lumea”, la un preţ de numai 400 euro

Seria de smartphone-uri Galaxy A a avut un mare succes în 2019, în mare parte datorită reorganizării segmentului mid-range din portofoliul Samsung. Compania a venit cu dispozitive cu design exterior atrăgător, camere foto performante şi performanţă bună, care au putut satisface nevoie multor utilizatori. Se pare că următoarele modele Galaxy A vor împinge şi mai mult această gamă spre segmentul high-end, cu dotări pe care le vedeam în trecut doar pe modele Galaxy S sau Note.

Primele imagini, realizate în 3D pe baza planurilor oficiale, prezintă noul Galaxy A71, modelul care va fi poziţionat undeva mai sus în gama Galaxy A, cu un design foarte similar cu cel al lui Galaxy Note10. În timp ce modelele Galaxy A de anul acesta au fost echipate cu ecrane cu notch, sau cu sisteme de tip pop-up pentru cameră, noul Galaxy A71 va avea un ecran OLED cu perforare în partea centrală. De asemenea, marginile din jurul ecranului par a fi foarte subţiri, însă marginile nu sunt curbate. Mulţi ar considera acest lucru un avantaj.

Pe partea din spate, Samsung pare să aleagă un sistem de patru camere, încadrate într-un dreptunghi rotunjit, cu camerele foto dispuse în formă de „L”. Zvonurile vorbesc despre un senzor principal de 48 megapixeli, o cameră ultra-wide, o cameră cu zoom şi chiar un senzor Time of Flight, ceva ce Samsung a oferid doar pe Galaxy S10 5G şi Note10+ până acum.

La interior, telefonul ar putea folosi un chipset Snapdragon 675, în lipsa unei alternative de la Qualcomm pe acelaşi segment, sau ar putea opta pentru unul dintre modelele Snapdragon 712 sau 730, pentru performanţă semnificativ mai bună decât Galaxy A70 de anul acesta. Apoi, Samsung ar putea oferi 8 GB memorie RAM, la fel ca pe modelele sale de top şi minimum 128 GB stocare internă. Desigur, telefonul va avea un slot microSD şi chiar şi un jack de căşti, pe lângă port-ul USB Type-C pentru încărcare.

Detalii complete pe căi oficiale despre Galaxy A71 sunt aşteptate la Mobile World Congress 2020, unde Samsung ar putea anunţa şi un model mai modest, dar similar: Galaxy A51. În ultimii câţiva ani, modelele Galaxy A5 s-au dovedit a fi adevăratele „vedete” ale seriilor Galaxy A, oferind un balans foarte bun între dotări, performanţă şi preţ. Preţul pentru Galaxy A71 este aşteptat undeva în jurul sumei de 400 euro.