Samsung promite că va lansa mai puţine modele de telefoane începând cu 2015

Samsung promite că va lansa mai puţine modele de telefoane începând cu 2015

După o ascensiune fulminantă care a propulsat-o în vârfului topurilor producătorilor de telefoane mobile şi de smartphone-uri, compania Samsung s-a văzut pusă în faţa unor diminuări de profituri, de vânzări şi de cotă de piaţă care au declanşat semnale de alarme. După ce a început să răspundă criticilor care incriminau stagnările de design, compania a promis că va ataca şi problema numărului excesiv de telefoane lansate.

Numărul terminalelor noi anunţate de Samsung a fost ceva mai redus în cursul acestui an, însă cei doi ani anteriori au fost marcaţi de un ritm de lansări care devenise, la un moment dat, chiar subiect de glume. Cei care remarcau mucaliţi că nu poate trece o săptămână fără a citi o ştire despre lansarea unui nou telefon Samsung nu erau prea departe de adevăr, compania complicându-şi atât de mult inventarul de produse încât trebuia să consulţi pagina producătorului pentru a-ţi reaminti detaliile produsului.

Într-un final, compania a admis că acest ritm de lansări a fost o greşeală şi a anunţat că îşi va reduce portofoliul de produse cu 25 – 30 de procente începând cu 2015. Strategia inundării pieţei a fost una profitabilă pentru o bună perioadă de timp, însă, în condiţiile concurenţei tot mai acerbe şi mai ieftine a producătorilor chinezi, aceasta s-a transformat într-o sursă de pierderi. Un număr prea mare de terminale lansate aduce cu sine probleme cauzate de ciclul de dezvoltare prea rapid, actualizări software întârziate de supraaglomerarea echipelor de dezvoltare software şi, cel mai important, la confuzia utilizatorilor şi la diluarea valorii numelui companiei.

Conducerea Samsung speră că va putea păstra astfel o marjă a profitului de peste zece procente, aceasta scăzând recent la 7 procente după o staţionare îndelungată la o cotă de circa 15 procente. Compania a afirmat că intenţionează să crească numărul de componente partajate între diferitele modele de telefoane din gamele inferioară şi intermediară, reducând astfel costurile de producţie şi simplificând implementarea exact în segmentele de piaţă unde este concurată puternic de producătorii cu cost scăzut. Cu această ocazie, compania va scădea şi cheltuielile de marketing. Oficialii companiei nu au dezvăluit însă care game de telefoane vor fi simplificate sau eliminate în urma reducerii portofoliului de produse.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News