Vivo S5 - preţul şi disponibilitatea în magazine

Smartphone cu dotări aproape premium şi un preţ accesibil, Vivo S5 a fost dezvăluit săptămâna trecută pentru pieţele asiatice. Acesta vine echipat cu un ecran FHD de 6,44” şi rată de aspect 20: 9. La interior găsim chipsetul Snapdragon 712 ajutat cu 8 GB RAM. Telefonul rulează Android 9 Pie şi este susţinut cu o baterie de 4100mAh.

Vivo S5 va fi livrat în două variante de echipare - cu 8 GB / 128 GB memorie la preţul de 345 euro şi 8 GB / 256 GB memorie pentru 385 euro. Cu toate acestea, doar versiunea de 128 GB este disponibilă momentan pentru comandă pe site-ul Vivo.

Pentru poze, noul smartphone pune la dispoziţie o cameră principală de 48 MP cu lentile F / 1.79, cameră secundară de 8 MP, o a treia cameră foto de 2 MP cu diafragmă f/2.4, încă o cameră de 5 MP şi cameră de 2 MP cu diafragmă F/2.48. Camera frontală este un model de 32MP, optimizat pentru poze tip portret. Vivo S5 rulează Funtouch OS 9.2 (adaptare Android 9 Pie). Opţiunile pentru conectivitate includ Wi-Fi AC, GPS, Bluetooth 5, USB-C, 3G şi 4G.

Lista dotărilor este completată cu suport dual-SIM, acceptând carduri Nano-SIM, acumulator de 4100 mAh şi adaptor AC cu o putere de 22.5W în pachetul cu accesorii.

Deocamdată, Vivo nu confirmă disponibilitatea acestui model pentru piaţa europeană, Vivo S5 putând fi comandat doar din ofertele magazinelor asiatice, cu dezavantajul timpului mare de livrare şi taxele de import care se adaugă la preţul plătit pentru comanda online.