Xiaomi anunţă oficial şi Mi Note 10, versiunea pentru Europa a lui Mi CC9 Pro, cu mici diferenţe hardware

La numai o zi de la anunţul modelului Xiaomi Mi CC9 Pro, compania a prezentat şi versiunea pentru Europa, modelul Mi Note 10. În timp ce multe dintre caracteristicile celor două telefoane sunt comune, în special la capitolul camere foto, există şi câteva diferenţe în anumite puncte destul de importante: puterea de procesarea şi preţul. Chiar dacă este echipat cu un procesor mai puţin performant, modelul Mi Note 10 este semnificativ mai scump.

Dacă judecăm strict după design, Mi Note 10 este identic cu modelul CC9 Pro din China la exterior. Ambele sunt realizate din sticlă pe ambele părţi cu metal pe margini, ambele au ecrane curbate cu notch mic în partea de sus, cinci camere pe partea din spate şi dimensiuni identice.

Ce nu au ambele este procesorul Snapdragon 855 Plus. În timp ce varianta din China, Mi CC9 Pro, este un adevărat „flagship”, în cazul variantei pentru Europa, Xiaomi a preferat să implementeze un chipset mai modest, modelul Snapdragon 730G. Acesta nu este nici pe departe un procesor „leneş”, însă va oferi semnificativ mai puţină performanţă în anumite cazuri de utilizare. Probabil că Xiaomi se bazează pe faptul că nu foarte mulţi utilizatori au nevoie de cele mai puternice procesoare pentru a se bucura de o experienţă de utilizare de calitate.

De altfel, restul caracteristicilor sunt similare. Mi Note 10 porneşte de la o configuraţie 6+128 GB, vine cu un acumulator de 5.260 mAh, ecran Super AMOLED de 6,47”, este compatibil cu încărcare rapidă la 30W şi integrează un senzor de amprentă în display.

Sistemul cu cinci camere este similar cu cel de pe CC9 Pro, însă nu este clar dacă cea principală include şi acel obiectiv cu 8 elemente care a fost desemnat de către DxOMark drept unul dintre cele mai bune de pe piaţă. Avem un senzor principal Samsung Bright HMX de 108 megapixeli, o cameră de 8 megapixeli cu zoom optic 5x (care poate fi extins până la 10x hibrid şi 50x digital), un alt senzor de 12 megapixeli cu zoom 2x, o cameră ultra-wide de 20 megapixeli şi în cele din urmă un senzor de 2 megapixeli cu lentilă macro.

Preţul pentru Xiaomi Mi Note 10 va porni însă de la 550 euro, un preţ pe care fanii brandului l-ar putea considera cam mare pentru specificaţiile integrate. Versiunea din China costă semnificativ mai puţin şi vine cu un procesor mult mai puternic. Totuşi, camera foto pare să fie aceeaşi, deci din acest punct de vedere, cele două dispozitive ar putea fi comparabile. Nu de alta, dar Xiaomi Mi CC9 Pro este acum la egalitate cu Huawei Mate 30 Pro cu un scor de 121 puncte în clasamentul DxOMark pentru camera foto, ambele fiind acum pe „locul întâi”.