Xiaomi anunţă lista de samartphone-uri compatibile cu noul software MIUI 11

16.10.2019
Xiaomi anunţă lista de samartphone-uri compatibile cu noul software MIUI 11

Lansată pentru regiunea Asiei încă de luna trecută, MIUI 11, noua versiune a software-ului proprietar livrat de Xiaomi pe smartphone-urile sale începe să ajungă şi la restul utilizatorilor.

MIUI 11 este bazat pe Android 10 şi vine cu o colecţie interesantă de funcţii noi – Natural sound, Wireless Print, Dual Clock, Nature Alarm, Game Turbo, Mi Share, Gallery monthly view, New Panchang, Casting – toate acestea contribuind la o experienţă de utilizare mai plăcută. Pe listă mai intră şi Dark Mode, noua interfaţă în culori închise dezvoltată de Google pentru folosirea mai eficientă a bateriei pe dispozitivele echipate cu ecran AMOLED.

Mai găsim un nou set de wallpapere video, aplicaţie Notes îmbunătăţită şi funcţie pedometru încorporată pentru măsurarea activităţii fizice desfăşurate de-a lungul zilei.

Şi aplicaţia File Manager se alege cu modul pentru pre-vizualizarea documentelor care ne scuteşte de deschiderea fiecărui fişier în parte, iar aplicaţia Mi Calendar include acum funcţie pentru urmărirea ciclului menstrual.

Aplicaţia calculator primeşte funcţionalitate extinsă, oferind acum şi posibilitatea de calculare a indicelui masă corporală, opţiune bill splitting pentru calcularea facturilor, funcţie numărătoare inversă pentru ziua de naştere, etc.

Potrivit Xiaomi, următoarele dispozitive vor primi actualizare la versiunea MIUI 11 în perioada 22 -31 octombrie: Poco F1, Redmi K20, Redmi Y3, Redmi 7, Redmi Note 7, Redmi Note 7S şi Redmi Note 7 Pro. Mai departe, al doilea val de actualizări va cuprinde şi seriile Redmi K20 Pro, Redmi 6 şi 6 Pro, Redmi Note 5 şi Note 5 Pro, Redmi 5, Redmi Y1 şi Y2, respectiv Mi Max 2. Pe lista de update la MIUI 11 sunt incluse şi telefoanele din seria Redmi A, începând cu modelul Redmi 8A şi până la Redmi 6A.

 

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult