Samsung dă în judecată LG, acuzând furtul tehnologiilor OLED

06.09.2012
Samsung dă în judecată LG, acuzând furtul tehnologiilor OLED

Prinse într-o adevărată cursă a înarmării tehnologice, Samsung şi LG încearcă să aducă ecranele OLED la un nivel cât mai competitiv, care să permită introducerea în forţă a unei noi generaţii de televizoare OLED. Miza este una foarte mare, prima companie care oferă televizoare OLED cu preţ accesibil şi în volum mare având practic monopol asupra pieţei şi şansa la un profit rapid.

Samsung dă în judecată LG, acuzând furtul tehnologiilor OLED

Cu o miză atât de mare la mijloc, este uşor de înţeles cum producătorii pot cădea în păcatul spionajului industrial, furând de la concurenţă tehnologiile mult râvnite. Ei bine, după procesul pierdut cu Apple, Samsung este de această în rolul companiei păgubite, acuzând LG de furtul unor secrete industriale şi tehnologii legate de funcţionarea ecranelor OLED. În procesul deschis la Judecătoria Centrală din Seul, Samsung cere obligarea companiei rivale la plata unor despăgubiri în valoarea de 1 miliard WON (aproximativ 880.000 dolari), pentru fiecare instanţă în care LG a folosit tehnologiile incriminate sau a dezvăluit secrete industriale către terţi.

Noul proces este rezultatul direct al unui scandal început mai demult, în care Samsung acuza LG de spionaj industrial, menţionând implicarea a nu mai puţin de 11 persoane în activităţi ce au permis sustragerea unor secrete tehnologice legate de construcţia ecranelor Samsung OLED. Lista celor acuzaţi cuprindea persoane aflate în poziţii de conducere din cadrul LG, dar şi foşti sau actuali angajaţi Samsung.

Dacă până acum ambele companii erau privite ca favorite pentru lansarea primului val de televizoare OLED cu diagonale mari, un rezultat favorabil în acest proces ar putea pune Samsung în avantaj, obligând rivalul LG la găsirea unor tehnologii alternative pentru cele revendicate de Samsung.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult