Tehnologiile moderne ne vor permite călătoria în trecut

Tehnologiile moderne ne vor permite călătoria în trecut

26 iulie 2010 | 11:15 George Olteanu Comentarii 4

Go4it.ro isi premiaza fanii: castiga un super mouse Logitech G700!

Intra pe pagina Go4it.ro de Facebook si participa.

Întoarcerea în timp va deveni foarte curând posibilă, iar pentru asta nu vei avea nevoie de vreo maşinărie ca în filmele S.F. ci de un aparat foto sau chiar un simplu telefon dotat cu cameră. Adobe şi cercetătorii de la Institutul Tehnologic din Massachusetts (MIT) au dezvoltat o aplicaţie care analizează imaginea încadrată în obiectivul camerei şi suprapune peste ea o alta realizată în altă epocă.

Pentru a obţine o acurateţe cât mai bună, în momentul în care stabileşti subiectul vei fi asistat de un ghid on-screen. Acesta te ajută să faci o încadrare care să corespundă cu imaginea din baza de date.

Time machine app

Baza de date va conţine în special obiective turistice importante (clădiri, monumente), dar cu o contribuţie din partea fotografilor cu vechime ea ar putea să se extindă uşor, într-un timp foarte scurt.

Aplicaţia este aproape gata, mai trebuie doar să fie implementată pe camerele foto. În prezent, testele se fac cu ajutorul unui laptop la care este conectat aparatul digital.

Sursa: Gizmodo

               inapoi la Yahoo

Publicitate

Comentariile utilizatorilor

(necesar)
(necesar)
(necesar)
Copyright © 2012 Apropo Media Termeni şi condiţii | Contact
Statistici SATI