Top 10 modele de smartphone care se defectează cel mai des

Top 10 modele de smartphone care se defectează cel mai des

Din păcate, achiziţionarea unui model smartphone livrat de unul dintre brandurile de renume nu oferă garanţia unei funcţionări ireproşabile. Din contră, produsele uneia dintre companiile cele mai populare, de fapt, se defectează cel mai des.

Potrivit analizei publicate de specialiştii Mobile Device Repair and Security Report, vizând intervalul Q4 2017, Xiaomi Redmi 4 este cel mai slab model smartphone livrat de un brand de renume, însă nu Xiaomi este cel mai slab producător. Această distincţie nedorită revine sud-coreenilor de la Samsung.

Galaxy S7, Galaxy S8 Plus şi Galaxy S7 Active sunt doar câteva dintre produsele Samsung care trec mai des pe la centrul de service decât ar fi cazul. În top 10 produse smartphone cu cea mai mare rată de defectare în anul 2017 mai intră şi modelele Galaxy S7 Edge şi Galaxy S6.

În ciuda reputaţiei de fabricant de telefoane indestructibile, Nokia de azi nu este ce era odată, modelul Nokia 6 având o rată de defectare peste medie, chiar dacă din punct de vedere al numărului de telefoane vândute şi ajunse în service, producătorul HMD Global ocupă un onorabil loc 7 în clasament.

Având în vedere al numărului uriaş de telefoane livrate, poziţionarea Samsung pe primul loc în topul producătorilor smartphone cu cele mai mari rate de apariţie a defectelor nu este o surpriză, însă media de 34% telefoane mobile defectate constituie un motiv de îngrijorare.

În mod surprinzător, deşi ca brand ocupă locul 8 în clasamentul general, niciunul dintre produsele Huawei nu a intrat în top 10. Acest fapt arată că niciunul dintre modelele Huawei nu creează probleme deosebite în ce priveşte rata de apariţie a defectelor.

Împărţit pe două categorii, Android şi iOS, clasamentul desemnează iPhone 6 drept cel mai slab telefon Apple, urmat de seriile iPhone 6s şi iPhone 6s Plus.

Cât despre motivul aducerii în service a telefoanelor movile ca fiind defecte, scăderea deranjantă a performanţelor este cauza principală în cazul dispozitivelor cu sistem Android, urmată de defectarea camerei foto şi a microfonului. În tabăra Apple, problemele legate de funcţionarea conexiunii Bluetooth şi Wi-Fi sunt principalele motive de îngrijorare pentru utilizatori, în timp ce aspectul performanţelor resimţite nici măcar nu a intrat în top 10. Explicaţia este simplă: Apple vinde doar telefoane premium, în timp ce platforma Android acoperă toate categoriile de preţuri.

 

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult