Marea Britanie interzice echipamentele 5G de la Huawei. Va fi ilegal pentru companii să le cumpere

14.07.2020
Marea Britanie interzice echipamentele 5G de la Huawei. Va fi ilegal pentru companii să le cumpere

Autoritățile din Marea Britanie au luat decizia de a elimina echipamentele Huawei din rețelele lor de telecomunicații. Anunțul vine din partea secretarului de cultură, Oliver Dowden, care a declarat în fața paralamentului britanic că echipamentul 5G de la Huawei va deveni ilegal începând cu data de 31 decembrie 2020 pe teritoriul țării.

Autoritățile din Marea Britanie scot echipamentele 5G de la Huawei în afara legii

Se pare că planul este ca întreaga infrastructură 5G din Marea Britanie să fie lipsită de echipament de la Huawei. Companiile care au instalat deja astfel de componente vor avea termen până în anul 2027 să elimine acest hardware, pe care să îl înlocuiască cu alternative. Această decizie a venit după cel mai recent raport al Centrului Național de Securitate Cibernetică.

Aceasta nu este prima dată când auzim despre astfel de acțiuni din Marea Britanie. La începutul anului 2020, autoritățile au interzis utilizarea echipamentelor 5G de la Huawei în „nucleul” rețelelor și au pus o limită de 35% din total pentru restul infrastructurii 5G la acel moment. Totuși, se pare că noul raport care face referire la interdicțiile pe care Huawei le-a primit de curând de la SUA, a dus la această decizie. Acel raport spunea că echipamentele Huawei vor include de acum înainte cipuri de la furnizori neverificați, iar acest lucru ar putea prezenta un risc de securitate pe care autoritățile nu ar trebui să îl accepte.

Marea Britanie va începe acum un proces prin care va încuraja companiile telecom să elimine echipamentele Huawei din toate sistemele lor. De exemplu, guvernul încearcă deja să pornească un proces de înlocuire a echipamentelor companiei chineze din infrastructura de fibră optică, care ar trebui să dureze aproximativ doi ani.

British Telecom și EE au început încă din decembrie 2018 să scoată echipamentele Huawei pe care le aveau instalate în infrastructura 4G. Totuși, echipamentele 3G și 4G de la Huawei nu sunt scoase în afara legii, așa cum vor fi cele 5G, care vor mai putea fi cumpărate de către companiile din UK doar până la finalul acestui an.

sursa: Engadget

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult