Huawei anunță seria P50: camere performante și procesoare Snapdragon, dar fără 5G

29.07.2021
Huawei anunță seria P50: camere performante și procesoare Snapdragon, dar fără 5G

Huawei a anunțat oficial seria P50, compusă din doar două modele, momentan. Este vorba despre Huawei P50 și P50 Pro, care sunt echipate cu procesoare proprietare Kirin, dar și cu chipset-uri de la Qualcomm, cât și cu o selecție nouă de camere foto performante cu tehnologie de la Leica. Diferențele de performanță între cele două modele nu sunt foarte mari, însă display-urile sunt destul de diferite, unul fiind livrat cu margini curbate, iar celălalt cu margini plate.

Huawei P50 Pro include o cameră nouă, foarte performantă

Huawei P50 Pro este modelul de top al seriei. Anul acesta nu există un P50 Pro+, așa că Huawei a integrat tot ceea ce avea mai bun în acest model. Vorbim despre un dispozitiv care poate fi livrat cu unul din două procesoare: fie un Kirin 9000, procesorul pe care l-am văzut în toamnă și pe Mate 40 Pro, sau Snapdragon 888, procesorul cel mai popular între flagship-urile cu Android. Din păcate, niciunul nu va folosi un modem 5G, ambele fiind echipate cu hardware capabil doar de conexiuni 4G.

Vor exista două grade de configurare la nivelul memoriei RAM: cu 8 sau cu 12 GB. Varianta cu 8 GB va avea și opțiuni de 128, 256 sau 512 GB stocare internă, pe când varianta cu 12 GB va fi disponibilă doar în variantă de 512 GB.

Ecranul lui Huawei P50 Pro măsoară 6,6” în diagonală și folosește un panel OLED curbat la margini cu rezoluție 2.700 x 1.255 pixeli, cu refresh rate la 120 Hz. Răspunsul tactil este măsurat la 300 Hz, în timp ce panelul permite afișarea conținutului HDR. În centru, în partea de sus, ecranul este perforat pentru a găzdui o cameră frontală de 13 megapixeli.

Desigur, camerele foto sunt de obicei atracția flagship-urilor Huawei, iar la acest capitol avem de a face cu un sistem cu patru camere. Ceea ce părea a fi o cameră în fotografiile care au ajuns pe internet anterior lansării s-a dovedit a fi un fascicul laser pentru focalizare.

P50 Pro folosește o cameră principală wide de 50 megapixeli cu diafragmă f/1.8 și stabilizare optică. Aceasta beneficiază de o funcție numită XD Fusion Pro, care oferă cu 28% mai mult dynamic range decât modelul P40 Pro de anul trecut, asigurând astfel cadre mai bine expuse în diferite condiții de iluminare. Alături de camera principală, Huawei a integrat pe modelul Pro și o cameră alb-negru de 40 megapixeli f/1.6.

În cele din urmă, avem o cameră ultrawide de 13 megapixeli f/2.2, un „downgrade” de la cea folosită anterior, cât și o cameră cu zoom optic 4x cu obiectiv periscopic cu senzor de 64 megapixeli. De la 90mm, această cameră poate atinge 2.700 mm distanță focală folosind zoom digital. Având rezoluție mai mare, rezultatele ar trebui să fie îmbunătățite față de generațiile anterioare.

Alte caracteristici interesate ar fi filmarea în Full HD la 960 de cadre pe secundă, posibilitatea de a adăuga carduri Nano Memory în slot-ul SIM2 și încărcarea rapidă la 66W pentru acumulatorul de 4.360 mAh. Încărcarea wireless ajunge la putere de 50W, iar telefonul folosește difuzoare stereo și este rezistent la apă la standardul IP68.

Modelul P50 standard nu face multe compromisuri

Modelul Huawei P50 standard nu sare prea departe în termeni de capabilități, dar este gândit drept un model mai ieftin. Astfel, display-ul OLED plat beneficiază de o diagonală de 5,5” și refresh rate de „numai” 90 Hz, însă permite în continuare afișarea conținutului HDR.

Configurația lui Huawei P50 oferă însă doar opțiunea unui chipset Snapdragon 888, cu 8 GB memorie RAM și doar 128 sau 256 GB stocare. Și acest model acceptă card-uri, însă. Acest model are o baterie de 4.100 mAh cu aceleași viteze de încărcare și aceeași rezistență la apă, aceleași difuzoare stereo și chiar și aceeași cameră principală.

Vorbim tot despre un senzor de 50 megapixeli f/1.8 stabilizat, alături de un zoom periscopic de 12 megapixeli care mărește de 5 ori, tot stabilizat optic. Camera ultra-wide este tot de 13 megapixeli, dar are un unghi mai închis de fotografiere, însă. Nu avem camera alb-negru, dar focalizarea laser apare și pe acest model.

Ambele telefoane sunt livrate cu Harmony OS din fabrică, fiind primele modele noi care beneficiază de noul sistem de operare. Telefoanele nu au însă o dată de lansare în Europa, dar vor ajunge în magazinele din China la precomandă pe 12 august și vor fi disponibile din septembrie. Prețurile pentru China sunt de 4.488 yuan (585 euro) pentru Huawei P50 standard în varianta de bază și 5.988 yuan (780 euro) pentru Huawei P50 Pro în varianta standard. Desigur, prețurile din Europa vor fi semnificativ mai mari, probabil în jurul a 900 – 1.000 euro.

sursa: GSM Arena, The Verge

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult