Xiaomi 12 Ultra ar putea fi primul model al companiei cu o cameră Leica

16.11.2021
Xiaomi 12 Ultra ar putea fi primul model al companiei cu o cameră Leica

Huawei este compania care a adus Leica în zona telefoanelor mobile, însă pe termen lung, se pare că brand-ul german de optică fotografică nu va păstra parteneriate de exclusivitate, așa cum a făcut-o în trecut. Recent, Leica a anunțat parteneriatul cu Sharp pentru modelul Aquos R6 și pentru modelul sub brand propriu Leitz Phone 1, iar anul viitor s-ar putea să vedem un nou dispozitiv cu cameră realizată în parteneriat cu Leica: Xiaomi 12 Ultra.

Leica ar putea intra în parteneriat și cu Xiaomi pentru modelul 12 Ultra

Conform Digital Chat Station, un leaker cunoscut din China, foarte activ pe rețeaua de socializare Weibo, Xiaomi 12 Ultra, următorul flagship al companiei chineze, va folosi camere dezvoltate în parteneriat cu Leica.

Nu este clar cât de implicată va fi compania Leica în dezvoltarea camerelor de pe noul Xiaomi 12 Ultra, însă deja modelul Mi 11 Ultra este unul dintre cele mai performante din piață la capitolul foto. Astfel, cu optică realizată în parteneriat cu compania germană, modificări la procesarea imaginilor și probabil folosirea profilurilor de culoare Leica, s-ar putea ca acesta să devină în 2022 telefonul cu cea mai performantă cameră.

În același timp, parteneriatul cu Sharp nu s-a bucurat de un succes foarte mare. Chiar dacă telefonul japonez folosește un senzor de 1” de la Sony, același care a fost integrat și pe noul Xperia Pro-I, acesta nu a reușit să îi impresioneze în mod special pe cei care au reușit să pună mâna pe dispozitiv. Faptul că telefonul este disponibil exclusiv în Japonia face și testarea lui mult mai complicată.

Leica însă pare să realizeze în ultima perioadă parteneriate cu mai multe companii, după mulți ani în care a oferit tehnologia sa exclusiv celor de la Huawei. Practic, producătorul adoptă o strategie similară cu cea a ZEISS, o altă companie de optică fotografică de origine germană, care are în prezent parteneriate pe piața de smartphone-uri cu Sony, Vivo și HMD Global (Nokia). Portofoliul său are acum parteneriate cu Huawei (P50 Pro fiind cel mai recent model cu cameră Leica), Sharp și, probabil Xiaomi din 2022.

sursa: GSM Arena

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult