Armata ecuadoriană a lansat săptămâna aceasta un atac militar de amploare, care a durat mai multe zile, împotriva unui complex minier ilegal situat în apropierea frontierei cu Columbia. Militarii au utilizat blindate și sprijin aerian pentru a elimina una dintre principalele surse de venit ale crimei organizate, transmite Defence Blog.
Operațiunea, desfășurată în regiunea El Chical din provincia Carchi, a vizat o rețea extinsă de situri de extracție ilegală a aurului, controlate de organizația criminală Los Lobos.
Ofensiva de patru zile, denumită „Operațiunea Impact Total”, a folosit o strategie de arme combinate, rar întâlnită în acțiunile de aplicare a legii la nivel național. Oficialii militari au confirmat desfășurarea unor tancuri ușoare AMX-13, mortiere de 81 mm și elicoptere de atac H125M Fennec.
Atrage atenția folosirea tancului AMX-13, un model apărut acum mai bine de 70 de ani. Acesta este un tanc ușor francez postbelic, cunoscut pentru turela sa oscilantă cu încărcător automat și pentru faptul că a fost unul dintre cele mai exportate tancuri ale Războiului Rece, cu aproximativ 7.700 de exemplare produse, în diverse versiuni, între 1952 și 1987.
Potrivit unei declarații a Ministerului Apărării Naționale, forțele terestre și unitățile aeriene au lansat un bombardament susținut pentru a neutraliza infrastructura minieră fortificată. Înregistrările din timpul angajamentului arată că trupele au tras 40 de proiectile de mortier și peste 5.520 de cartușe de 7,62 mm în timpul asaltului.
Obiectivul principal a fost distrugerea bunurilor care aparțin unei celule conduse, potrivit autorităților, de un individ cunoscut sub numele de Uruguayo. Armata consideră că grupul a folosit intimidarea și violența sistematică împotriva comunităților locale pentru a-și menține controlul asupra minelor profitabile. La finalul misiunii, militarii au distrus zeci de intrări în mine și au incinerat echipamentele de prelucrare utilizate de organizație.
În timpul „Operațiunii Impact Total”, tancurile AMX-13 au fost folosite pentru a bloca 15 intrări în mine și pentru a distruge peste 5.000 de saci de material aurifer, precum și infrastructura folosită de grupurile criminale, a informat armata ecuadoriană într-un comunicat oficial.
Amploarea răspunsului militar reflectă profitabilitatea uriașă a extracției ilegale la frontiera de nord. Oficialii din domeniul apărării estimează că aceste rețele criminale generează aproximativ 300.000 de dolari pe zi din activități ilicite. Prin distrugerea sitului, armata afirmă că a provocat o pierdere de circa 3 milioane de dolari economiei ilegale.
Sursa foto: Armata Ecuadoriană