Ministerul Finanțelor lansează aplicația iBon: bonurile fiscale vor putea fi verificate direct pe smartphone

15.05.2026
Ministerul Finanțelor lansează aplicația iBon: bonurile fiscale vor putea fi verificate direct pe smartphone
Sursa foto: Guvernul României

Ministerul Finanțelor și ANAF au anunțat astăzi lansarea aplicației „iBon”, o platformă gratuită pentru telefonul mobil prin care utilizatorii vor putea verifica rapid dacă bonurile fiscale au fost emise corect.

Aplicația propriu-zisă va fi disponibilă începând de luni, 18 mai 2026, în magazinele oficiale Google Play Store și App Store.

Potrivit comunicatului oficiale de presă, aplicația va permite scanarea bonurilor fiscale prin fotografiere, iar datele vor fi preluate automat și comparate ulterior cu baza de date existentă.

Cum funcționează aplicația „iBon”

Versiunea 1.0 a aplicației va putea fi utilizată pe telefoanele cu sisteme de operare iOS și Android. În plus, pe site-ul oficial ANAF vor fi publicate instrucțiuni dedicate pentru utilizatori, în secțiunea rezervată proiectelor de digitalizare ale instituției.

Printre principalele funcționalități disponibile în prima versiune a aplicației se regăsesc:

  • scanarea bonurilor fiscale care conțin ID
  • încărcarea fotografiilor bonurilor direct în aplicație
  • introducerea manuală a datelor pentru bonurile greu lizibile
  • transmiterea de sesizări către ANAF

De asemenea, utilizatorii vor putea selecta mai multe tipuri de opțiuni atunci când trimit sesizări, inclusiv: „Nu am putut plăti cu cardul”, „Nu am putut identifica pe bon elementele minimale necesare interogării manuale” sau „Nu am primit bon fiscal”.

iBon nu va înlocui sistemele oficiale de reclamații

Totuși, Ministerul Finanțelor precizează că aplicația „iBon” nu are scopul de a înlocui mecanismele oficiale deja existente pentru depunerea reclamațiilor fiscale, ci de a oferi locuitorilor României un instrument simplu de verificare și informare.

Autoritățile susțin că aplicația urmărește „promovarea conformării voluntare și a unui comportament fiscal corect”.

În același timp, sesizările care indică posibile riscuri fiscale vor fi analizate de ANAF. Instituția va putea apoi organiza și prioritiza controalele și verificările care sunt necesare pentru a preveni posibilele fraude și evaziuni fiscale.

Aplicația face parte din procesul de digitalizare al ANAF

Ministerul Finanțelor și ANAF afirmă, de asemenea, că lansarea aplicației face parte din procesul de modernizare și digitalizare a serviciilor fiscale din țara noastră.

Potrivit instituțiilor, proiectul are ca obiective creșterea transparenței fiscale, încurajarea conformării voluntare și îmbunătățirea relației dintre administrația fiscală și contribuabili.

Pentru că aplicația se află într-o etapă inițială de lansare, utilizatorii vor putea trimite feedback privind modul de funcționare sau eventualele erori apărute, prin formularul de contact disponibil pe ANAF.ro, la secțiunea IT.

Ministerul Finanțelor a mai anunțat că aplicația iBon va intra într-o a doua etapă de dezvoltare în semestrul al doilea al acestui an.

Sursa: Mediafax

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Alex Manole
Alex Manole
Alex Manole este un tânăr jurnalist, aflat la început de carieră, absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din București. Alex este pasionat de gaming, internet și tehnologii neobișnuite. citește mai mult