Essential concediază 30% din forţa de muncă. Se reorganizează în jurul unui nou produs

Compania Essential, fondată de Andy Rubin, s-a bucurat de investiţii mari la început, însă primele sale produse nu au fost la fel de bine primite pe cât sugerau estimările originale. Astfel, în loc să creeze un nou smartphone, Essential se reorganizează acum în jurul unui nou proiect, un soi de asistent virtual care să preia din munca utilizatorului pentru anumite activităţi. Acest lucru vine cu veşti proaste pentru o parte dintre angajaţi, mulţi dintre aceştia fiind concediaţi de curând.

Dintre cei 120 de angajaţi pe care Essential îi avea, aproximativ 30% (adică în jur de 40), au fost concediaţi în cadrul unor restructurări, al căror scop este să pună compania pe un drum mai bine definit către următorul produs pe care îl va lansa. Cei care şi-au pierdut locurile de muncă activau în diviziile de hardware, marketing şi vânzări, însă aceste divizii încă există.

Conform Bloomberg, purtătorul de cuvând Essential a oferit declaraţia de mai jos, care confirmă restructurările, care iniţial au fost raportrate de către angajaţi sub protecţia anonimatului:

„Aceasta a fost o decizie foarte grea pentru noi. Ne pare rău pentru impactul pe care aceasta îl are asupra colegilor care părăsesc compania şi facem tot ce ne stă în putere să îi ajutăm în viitorul carierelor lor. [...] Suntem convinşi că noua iniţiativă de concentrare pe noul nostru proiect ne va ajuta să livrăm un produs final care va schimba industria.”

Informaţiile care există până în prezent despre noul dispozitiv Essential spuneau că acesta va fi lansat în prima jumătate a anului 2019, deci o mare parte din procesul de design şi dezvoltare ar trebui să fie deja gata.