Marea Britanie ar putea aproba utilizarea de echipamente Huawei 5G foarte curând

28.10.2019
Marea Britanie ar putea aproba utilizarea de echipamente Huawei 5G foarte curând

SUA a încercat în ultimii doi ani să descurajeze utilizarea echipamentelor de reţea 5G de la Huawei nu doar pe teritoriul ţării, dar şi în alte ţări aliate. Eforturile SUA au convins ţări precum Australia şi Noua Zeelandă să interzică aceste dispozitive în rândul operatorilor, în timp ce europenii nu par să fie atât de influenţabili. După ce Germania a permis utilizarea de echipamente 5G de la Huawei în infrastructura ţării, Marea Britanie este următoarea la rând, Boris Johnson, premierul ţării, fiind aproape de a semna un acord similar.

Conform Sunday Times, care citează surse apropiate de situaţie, Boris Johnson ar putea aproba foarte curând utilizarea echipamentelor 5G de la Huawei în reţelele de telecomunicaţii ale operatorilor, însă cu anumite limitări. Se pare că acordul va implica folosirea acestora doar în părţi care să nu fie „problematice” ale infrastructurii, ceea ce sugerează că englezii sunt totuşi precauţi atunci când vine vorba despre posibilitatea de spionaj.

Părţile care nu sunt problematice ar putea face referire la reţelele la care au acces majoritatea utilizatorilor, însă nu şi cele folosite de către instituţiile de stat, sau părţi critice ale reţelelor, precum „nucleele”. Se pare că deja toţi operatorii din UK (EE, O2, 3 şi Vodafone) folosesc deja echipamente 5G de la Huawei, însă noua decizie oficială ar putea să legitimeze utilizarea acestora şi să aibă şi un impact economic pozitiv, aceştia putând păstra deja antenele şi celelalte componente deja instalate ale reţelelor, fără să fie necesară înlocuirea lor.

Nu este clar în ce măsură va afecta această situaţie relaţia dintre SUA şi UK. Americanii au avertizat ţările care decid să folosească echipamente Huawei că va limita cantitatea de informaţii secrete pe care serviciile le vor furniza prin astfel de reţele considerate „nesigure”.

 

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult