AMD Radeon HD 6970 în versiune cu 1GB, la numai 279 dolari ?

AMD Radeon HD 6970 a fost lansat iniţial în versiune cu 2GB memorie video, disponibilă pentru un preţ de 379 dolari, în timp ce modelul mai ieftin, Radeon HD 6950 a primit un preţ de 299 dolari.

Dacă informaţiile se dovedesc a fi adevărate, Radeon HD 6970 cu 1GB memorie video va fi mai ieftin cu 100 de dolari decât versiunea cu 2GB memorie, iar Radeon HD 6950 cu 1GB va fi chiar mai ieftin.

Reducerile masive de preţuri practicate de AMD pentru seria Radeon HD 6970 şi 6950, reprezintă o mişcare îndrăzneaţă prin care compania încearcă să concureze noile modele GeForce GTX 560Ti de la NVIDIA, aşteptate pentru lansare nu mai târziu de 25 ianuarie.

Versiunile de Radeon HD 6970 şi 6950, echipate cu 1GB memorie video, folosesc acelaşi bus de 256 biţi şi un total de 8 chip-uri GDDR5, fiecare cu o densitate de stocare redusă la 1GB.

Pe lângă folosirea unor chip-uri de memorie mai ieftine, AMD a renunţat şi la costisitoarele unităţi VRM digitale, folosite pentru alimentarea procesorului grafic şi chip-urile de memorie, în favoarea unor versiuni mai puţin costisitoare dar cu funcţionalitate similară.

În timp ce frecvenţele de lucru pentru GPU şi memorie rămân neschimbate pentru versiunea cu design de referinţă AMD, compania a dat mână liberă partenerilor săi pentru crearea unor versiuni cu design modificat pentru PCB şi sistemul de răcire.

Pe lângă versiuni modificate de Radeon HD 6970 şi 6950, AMD va introduce şi variante "Turbo" pentru Radeon HD 6870, caracterizate prin frecvenţe de funcţionare semnificativ mărite.

UPDATE: AMD a confirmat Radeon HD 6950 în versiune cu 1GB, pentru un preţ situat între 269 şi 279 dolari.