Ce noi unelte, gadgeturi și dispozitive electrice a introdus în ofertă Lidl pe 8 martie

08.03.2021
Ce noi unelte, gadgeturi și dispozitive electrice a introdus în ofertă Lidl pe 8 martie
Foto: Shutterstock

Lidl a introdus noi dispozitve electronice, unelte și scule în ofertă, începând cu 8 martie. Unele dintre produse vor fi disponibile începând de joi, 11 martie.

Deoarece a venit primăvara și oamenii se apucă de cosmetizarea curților și grădinilor, retailerul are o gamă de unelte și dispozitive pentru grădinărit. Atrage atenția un dispozitiv solar Parkside care alungă cârtițe, disponibil la prețul de 50 de lei. Producătorul susține că aparatul alungă eficient, pe o rază de 750 de metri, cârtițele și rozătoarele mici datorită undelor cu frecvență joasă și vibrațiilor.

Pentru cei care taie cu drujba sau folosesc motosapa este disponibilă o cască de protecție, tot marca Parkside, la prețul de 90 de lei. Casca are antifoane căptușite, rabatabile, pentru protecția auzului, dar și vizieră detașabilă, rabatabilă, cu grilaj metalic cu ochiuri fine pentru protecția împotriva așchiilor sau a țăndărilor.

Compania vinde inclusiv o motosapă electrică, cu motor de 1.400 W, la prețul de 420 de lei.

Pentru cei care doresc să cosmetizeze gazonul este disponibilă o mașină specială Parkside la prețul de 450 de lei. Dispozitivul, numit scarificator și aerator, are cilindri de lucru interschimbabili: 1 cilindru scarificator, cu 10 cuțite duble din oțel aliat, pentru îngrijirea regeneratoare a gazonului, 1 cilindru de afânare, cu 44 de gheare elastice și flexibile din oțel, împotriva mușchiului și a paielor.

Lidl: Ofertă bogată de dispozitive de îngrijire personală

Retailerul a introdus și două aparate de îngrijire personală pentru bărbați. Aparatul de ras cu acumulator Silvercrest Personal Care are display LED și accesoriu extensibil pentru barbă și perciuni. Produsul costă 130 de lei.

Este disponibil și un aparat de tuns părul și barba, cu acumulator, la prețul de 80 de lei. Cele două aparate au o autonomie a bateriei de aproximativ 60 de minute și sunt rezistente la apă.

Tot la Lidl este disponibilă o perie multifuncțională cu aer cald de 1.000 W la prețul de 70 de lei. Aceasta vine cu șase perii incluse și are două trepte de temperatură.

Totodată, magazinele oferă un set manichiură-pedichiură la prețul de 70 de lei. Acesta are șapte accesorii din safir și pâslă și afișaj LED.

În ofertă se găsește, de asemenea, un aparat de hidromasaj pentru picioare Medisana, la prețul de 120 de lei. Dispozitivul include un sistem pentru eliminarea bătăturilor și o perie.

CITEȘTE ȘI:

Lidl și Kaufland anunță o schimbare care va fi apreciată de mulți clienți: E reciclabil și rezistent

Lidl va vinde un ceas de fitness cu senzor pentru puls și pedometru. Data la care va fi disponibil

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Alex Manole
Alex Manole
Alex Manole este un tânăr jurnalist, aflat la început de carieră, absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din București. Alex este pasionat de gaming, internet și tehnologii neobișnuite. citește mai mult