Dedeman 1 noiembrie: Trei electronice cu rating bun, disponibile la reducere

01.11.2022
Dedeman 1 noiembrie: Trei electronice cu rating bun, disponibile la reducere

Dedeman a publicat noi reduceri pe site-ul propriu, iar printre produsele care beneficiază de ele sunt trei electronice interesante.

O cameră de supraveghere PNI-IP930W P2P PTZ, care filmează la calitate Full HD, costă 169 de lei (prețul fiind redus de la 185 de lei). Caracteristica cea mai interesantă a dispozitivului este urmărirea inteligentă a mișcării: are capacitatea de a se roti după obiectul sau persoana care se mișcă în câmpul vizual, urmărindu-l până la ieșirea din zona supravegheată. Dispozitivul include microfon și difuzor, pentru comunicare bidirecțională. Mai mult, poate salva clipuri video doar atunci când detectează mișcare. Totodată, modelul include senzori IR pentru viziune nocturnă.

Camera este compatibilă cu carduri de memorie cu capacitate maximă de 64 GB. Aplicația dedicată, YI IoT, este compatibilă cu sistemele de operare Android și iOS.

O sonerie fără fir, modelul Home DBS 1501AC, cu 36 de melodii, este disponibilă la prețul de 92 de lei. Din set fac parte două sonerii, cu rază de acțiune maximă pe teren deschis de circa 150 de metri. Volumul este reglabil în patru trepte. Atunci când cineva sună la poartă sau la ușă, pe sonerie se aprinde un indicator LED albastru. Cele două sonerii se alimentează la tensiune de 230 V. Butonul care se montează la ușă/poartă funcționează cu o baterie A23, inclusă în pachet. Produsul costă 92,90 lei.

Dedeman
Radio media player Akai CA015A-4108S

Cu reducere de 20 de lei este disponibil și un radio AM/FM auto Akai CA015A-4108S, cu suport RDS. Dispozitivul, care costă acum 280 de lei, are display cu diagonala de 4” și trei surse de intrare: USB, card de memorie SD/MMC și jack audio universal de 3.5 mm. Puterea de ieșire oferită este de 4 x 25 W.

Dispozitivul include și conexiune Bluetooth. Interesant este faptul că display-ul poate fi folosit pentru a vedea ce filmează camera pentru marșarier. Comenzile pot fi date inclusiv prin telecomanda dedicată. Fața dispozitivului nu este detașabilă.

Foto: Dedeman.ro, Profimedia Images

Citește și: Electronicele și uneltele utile disponibile la Lidl în perioada 31 octombrie – 6 noiembrie

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Alex Manole
Alex Manole
Alex Manole este un tânăr jurnalist, aflat la început de carieră, absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din București. Alex este pasionat de gaming, internet și tehnologii neobișnuite. citește mai mult