Cum se compară noile Galaxy Buds Pro cu alte căști wireless din familia Galaxy Buds

24.12.2020
Cum se compară noile Galaxy Buds Pro cu alte căști wireless din familia Galaxy Buds

Deși a primit aprecieri pozitive, designul de forma bobului de fasole folosit cu seria Galaxy Buds Live nu este preluat la versiunea mai performantă Galaxy Buds Pro

Apropiate mai degrabă de felul în care arată Galaxy Buds standard, căștile Galaxy Buds Pro aduc însă performanțe superioare modelului Live, justificând prețul fixat la 199 dolari.

galaxy buds pro

Potrivit imaginilor de prezentare obținute pe căi neoficiale, versiunea Pro folosește o configurație cu două difuzoare pentru fiecare cască, un tweeter de 6.5mm și woofer de 11 mm în diametru.

Funcția de anulare a zgomotului de fundal este ajustabilă și include două preset-uri: Ambient sound și conversation mode.

Listată în aplicația de mobil, funcția Spacial Audio ar trebui să ofere o experiență surround asemănătoare folosirii unui sistem audio Home Theater, pe telefoanele Samsung cu sistem Android 11.

galaxy buds pro

Comparate altor căști din familia Galaxy Buds, modelul Pro oferă cea mai slabă autonomie a bateriei (4.5 ore în modul convorbire), compromisul fiind atribuit tehnologiei Noise Canceling, detectarea permanentă a keyword-ului Bixby și construcția compactă, care nu permite acomodarea unui acumulator foarte mare. În schimb, configurația cu două difuzoare poate fi întâlnită și la căștile Galaxy Buds+. Mai ieftine cu 50 dolari, acestea oferă autonomie sesizabil mai bună, dar compromit prin absența tehnologiei Noise Canceling. Mai ieftine cu 30 dolari, căștile Galaxy Buds Live sunt inferioare din punct de vedere al sistemului audio, bazat pe un singur difuzor.

Căștile Galaxy Buds Pro vor fi lansate pe 14 ianuarie, urmând să fie incluse în oferta de accesorii opționale Galaxy S21.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult