Pebble Time Steel dezvăluit la MWC 2015

Pebble Time Steel dezvăluit la MWC 2015

Pebble a anunţat săptămâna trecută Time, noul său smartwatch cu ecran color. Cu ocazia Mobile World Congress 2015, compania a dezvăluit şi Pebble Time Steel, o variantă mai scumpă a ceasului, cu o carcasă din oţel şi orientată către un public interesat de un ceas mai elegant. Deşi diferenţele între cele două modele par a fi doar de suprafaţă, adevărul este că Steel va oferi ceva în plus în interior.

Specificaţiile tehnice ale celor două dispozitive sunt în mare parte identice. Avem acelaşi display e-ink color, acelaşi sistem de operare şi aceleaşi butoane pe marginile dispozitivului, însă marea diferenţă este bateria. Aceasta va oferi trei zile în plus de autonomie, extinzând durata de utilizare la o singură încărcare de la 7 la 10 zile. Acest lucru face şi carcasa să fie mai groasă cu 1 mm, o diferenţă mică având în vedere avantajele.

Pebble Time Steel se va livra în trei culori: argintiu, negru şi auriu şi va veni la pachet cu două curele. Una va fi din oţel, iar cealaltă din piele. Acestea pot fi schimbate asemeni curelelor pentru ceasurile obişnuite, iar compania a dezvăluit că pe partea din spate a dispozitivului se găseşte şi un port de expansiune pentru curele inteligente. Acestea pot adăuga senzori sau alte module precum GPS, pentru a îmbunătăţi capabilităţile ceasului. Pebble a anunţat cu această ocazie şi o nouă versiune de SDK pentru utilizarea port-ului pentru accesorii.

Noul ceas a fost adăugat la proiectul de pe Kickstarter al modelului Time original. Cei care doresc să intre în posesia unui astfel de dispozitiv pot să îl cumpere cu 250 de dolari chiar acum prin intermediul serviciului de crowdfunding. Cei care au contribuit în trecut pentru un Pebble Time obişnuit pot să adauge suma în plus la cea iniţială pentru a face upgrade la Time Steel. Pebble Time se va livra în luna mai, în timp ce noul model din oţel va veni abia în luna iulie.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult