Trenurile viitorului vor prelua călătorii fără să oprească în staţii

20.06.2008
Trenurile viitorului vor prelua călătorii fără să oprească în staţii

Traficul de călători pe infrastructura feroviară românească se desfăşoară lent, din cauza lucrărilor de modernizare pe nenumărate secţii de circulaţie, dar şi pe porţiunile care nu au cunoscut vreo îmbunătăţire de mai bine de 10 ani. Fac pariu că minţile luminate de la CFR nu s-au gândit cum ar putea să crească viteza de transport între haltele de călători, fără să încurce în vreun fel trenurile de mare viteză.

Se ştie că orice tren, fie el personal sau intercity, trece prin fiecare staţie din parcurs, diferenţa constând în faptul că trenul personal opreşte în fiecare staţie, iar rapidul sau intercity-ul doar în staţiile importante. Cum ar fi însă ca fiecare staţie să dispună de o instalaţie specială care să suporte aşa numitele “vagoane de călători platformă”, acestea urmând să fie preluate din mers de către trenurile de mare viteză şi lăsate (tot din mers) în haltele de călători stabilite conform mersului trenurilor. În acest fel, s-ar economisi energie şi timp: energie pentru că nu ar mai fi necesară introducerea unor garnituri de trenuri personale, iar timp evident pentru că vagoanele platformă vor fi preluate din mers şi se vor deplasa cu viteza unui TGV.

Smart train

Investiţia uriaşă ar fi la nivelul staţiilor mici şi haltelor de călători. În zonele în care nu există încă nici măcar linie electrificată, este greu de crezut că se va încerca aşa ceva. În orice caz, cei de la CFR ar trebui măcar să se intereseze de acest proiect dezvoltat de către chinezi.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News