Instagram anunță o nouă funcție pe platformă

09.02.2024
Instagram anunță o nouă funcție pe platformă

Instagram, platforma populară de social media, este pe cale să introducă o nouă funcție inovatoare numită Flipside. Această inițiativă își propune să transforme conturile alternative ale utilizatorilor într-un produs oficial al platformei, scrie TechCrunch.

Adam Mosseri, șeful de la Instagram, a dezvăluit pe Threads că Meta explorează posibilitatea de a oficializa aceste conturi secundare, oferindu-le un cadru mai privat pentru partajarea conținutului.

Deși fenomenul de conturi false nu este nou, având la bază dorința utilizatorilor de a avea un spațiu mai intim pentru partajarea conținutului cu un grup restrâns de prieteni, Instagram își propune acum să integreze această tendință direct în platforma sa.

Prin funcția Flipside, utilizatorii vor avea posibilitatea de a crea profiluri personalizate, completate cu un nume, o biografie și o fotografie la alegere, destinată exclusiv unui cerc limitat de urmăritori. Practic, un cont disponibil doar pentru prieteni și familie, unde poți posta fără să te gândesti prea mult la estetică.

Conceptul noi funcții de pe Instagram

Ca și concept, Flipside va fi legat de contul principal al utilizatorului, permițând accesul facil printr-un simplu buton. Funcția vine ca o nouă măsură de intimitate pe platformă, alături de conturile secundare și lista de Prieteni Apropiați, oferind utilizatorilor un nivel suplimentar de control asupra audienței lor.

Cu toate acestea, chiar dacă funcția Flipside este momentan în faza de testare cu un număr select de utilizatori, nu există certitudinea că aceasta va fi lansată la nivel global. Potrivit lui Mosseri, decizia finală va depinde de reacția utilizatorilor în timpul testelor și de capacitatea funcției de a răspunde nevoilor comunității Instagram.

Recent, platforma a introdus o nouă funcționalitate care permite utilizatorilor să previzualizeze postările înainte de publicare. Denumită „Preview Post”, această opțiune oferă ocazia de a efectua o verificare finală a conținutului, permițând ajustări și modificări pentru a asigura că postarea este pregătită pentru public. Această caracteristică este extrem de benefică pentru cei care publică frecvent și doresc să confirme că fiecare detaliu este corect înainte de a face postarea vizibilă tuturor.

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Vlad Ionescu
Vlad Ionescu
Pasionat de tehnologie, gaming și muzică, Vlad și-a urmat pasiunea și a devenit redactor de știri și analist Esports. A scris pentru publicații precum ProSport, Revpanda și Superpont, iar în prezent este redactor Go4IT. citește mai mult