Telegram oferă mai mult control asupra notificărilor

19.04.2022
Telegram oferă mai mult control asupra notificărilor

Încercând să prindă din urmă rivalul WhatsApp, Telegram ia exemplul Twitter și îmbunătățește controlul oferit asupra notificărilor, permițând ajustarea tonurilor folosite și duratei de timp pentru blocarea alertelor. Îmbunătățirile merg însă și mai departe, aplicația pentru smarpthone primind și un mod Picture-in-Picture ajustabil, pentru vizualizarea clipurilor video.

Deși este percepută, probabil în mod justificat, drept o alternativă mai WhatsApp considerabil mai sigură de folosit, Telegram pare că nu reușește să atingă faima alternativei patronată de Meta, compania din spatele Facebook. Urmând scandalului în care Meta a dat practic un ultimatum utilizatorilor WhatsApp, în sensul ca aceștia să accepte colectarea de informații mai mult sau mai puțin sensibile, după modelul Facebook, în ideea ca acestea să fie ulterior valorificate prin servirea de reclame personalizate, părea că WhatsApp se va scufunda precum Titanicul iar alternativa Telegram îi va lua locul. În realitate, expunerea mediatică astfel obținută a fost doar temporară, fără ca „bulgărele de zăpadă” să se transforme într-o avalanșă.

Într-o măsură gândită să facă mai atractivă folosirea Telegram, aplicația de mobil permite acum setarea manuală a tonurilor de notificare, alegând dintre melodiile preferate sau chiar din colecția de meme-uri. De exemplu, un mesaj vocal poate fi folosit și ca ton și atribuit oricărui chat unic sau grup de chat. Totuși, există câteva limite, cum ar fi selectarea unei secvențe audio cu durată de cel mult 5 secunde și 300 KB.

Pe lângă crearea propriului sunet de notificare, puteți alege dintre oricare dintre tonurile disponibile pe canalul Telegram, Sunete de notificare.

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult