FOTO, VIDEO: Primul automobil electric polonez va fi Izera

Autor: Adrian Popa 30.07.2020

O companie mixtă din Polonia, numită ElectroMobility Poland, a prezentat două prototipuri de vehicule electrice, sub marca Izera.

Firma este deținută de companiile de energie PGE Polska Grupa Energetyczna SA, Energa SA, Enea SA și Tauron Polska Energia SA, care au fiecare câte 25% din entitate.

Polonia este cel mai mare stat european care nu are o marcă proprie de automobile de serie. Momentan, în țară este produs doar un bolid sport polonez, asamblat manual, numit Arrinera Hussarya.

Chiar și așa, sectorul auto este al doilea cel mai mare ca pondere în PIB în Polonia, reprezentând 7% în 2019. În țară sunt fabrici deținute de mărci străine, printre care Volkswagen și Opel.

Citește și: Toate gospodăriile dintr-un oraș european vor primi gratuit automobile electrice

Două prototipuri de vehiculule Izera au fost prezentate recent, un crossover/SUV și un hatchback.

Exteriorul mașinilor a fost dezvoltat cu ajutorul studioului italian Torino Design.

Noua Izera va folosi o platformă furnizată de un partener

ElectroMobility va începe producția vehiculelor în 2023. Compania nu a oferit prea multe informații despre caractersticile tehnice ale mașinilor. Producătorul a anunțat că intenționează să ofere o autonomie de 400 de km la o încărcare completă a acumulatorilor și accelerare de la 0 la 100 de km în opt secunde.

În prima fază, Izera va folosi o platformă pentru vehicule electrice furnizată de o companie externă, cel mai probabil Volkswagen. Nu este exclus, însă, ca această componentă să fie oferită de PSA sau chiar de Tesla. Elon Musk a anunțat recent că firma pe care o conduce este dispusă să furnizeze baterii pentru alte companii interesate.

Indistria automobilelor electrice se pregătește să „explodeze”, potrivit analiștilor. Modele interesante apar aproape zilnic. Un exemplu recent este eBussy, un vehicul electric modular, dezvoltat de o companie germană, care va fi disponibil în 10 stiluri diferite pentru caroserie.

Foto, video: Izera