Tesla a concediat o echipă de 200 de persoane care lucra la sistemul Autopilot

30.06.2022
Tesla a concediat o echipă de 200 de persoane care lucra la sistemul Autopilot

Elon Musk avertiza în urmă cu doar câteva zile că fabricile noi din Texas și Germania duc la pierderi mari, iar acum vedem cum încearcă compania să rezolve o parte din problemele financiare. Aproximativ 200 de angajați ai companiei, care lucrau în principal la sistemul Autopilot al companiei, au fost concediați, iar birourile în care aceștia lucrau din San Mateo, California, ar fi fost închise, conform unui articol publicat de Bloomberg.

Elon Musk scade din costurile operaționale Tesla prin concedierea a 200 de angajați

În ciuda faptului că Autopilot și sistemul Full Self-Driving ar fi piloni importanți ai afacerilor Tesla din viitor, care prevăd utilizarea mașinilor drept servicii și condusul autonom drept norma, nu excepția, Elon Musk este dispus să renunțe la o mare parte din echipa care lucra la îmbunătățirea acestor capabilități. Conform Bloomberg, cei aproximativ 200 de angajați lucrau la sistemul autopilot pentru analizarea, evaluarea și marcarea datelor sistemului Autopilot colectate de la utilizatori. Acestea erau apoi folosite de pentru a corecta problemele prin actualizări software.

Musk spunea în trecut că plănuiește să reducă numărul de angajați ai companiei cu 10% în următoarele trei luni, pentru a reduce costurile operaționale înaintea unei recesiuni pe care acesta o așteaptă în viitorul apropiat. Închiderea birourilor din San Mateo, care găzduia 350 de angajați, duce la consolidarea echipelor, cei care au rămas în companie fiind mutați într-un alt birou al companiei din apropiere.

Recent, Elon Musk a chemat înapoi la birou toți dezvoltatorii software care au lucrat acasă în ultimii ani, amenințând că cei care nu se conformează vor fi concediați. Atunci când aceștia au venit la birou, au descoperit că nu au destule birouri la care să stea și nici destule locuri de parcare pentru a susține întreaga echipă.

sursa: Engadget

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult