Unul dintre cei mai apreciați producători chinezi de automobile electrice vine în Europa anul viitor

25.08.2020
Unul dintre cei mai apreciați producători chinezi de automobile electrice vine în Europa anul viitor
Foto: Profimedia Images

Producătorul de automobile electrice Nio din China a anunțat că se va extinde în Europa în 2021, mai repede decât plănuia inițial.

Astfel, primele automobile vor fi oferite pe continent în prima jumătate a anului viitor. Compania produce în acest moment trei SUV-uri. Nio nu a spus în ce țări va intra anul viitor.

Anunțul a fost făcut după un an foarte bun pentru constructorul auto. Livrările de vehicule au crescut cu 190%, iar veniturile cu 150%.

Citește și: Iată ce s-ar întâmpla dacă oamenii ar adopta în număr mare automobilele electrice

Cele trei vehicule construite de companie – ES8, ES6 și EC6 – folosesc aceleași baterii, care pot fi înlocuite în stații dedicate în doar trei minute. Acestea pot fi încărcate și normal, la priză

Nio a găsit o modalitate pentru a vinde automobile electrice mai ieftine

O componentă importantă care ridică prețul cerut de producătorii de automobile electrice este bateria. Nio a anunțat recent că vrea să vândă mașinile fără ca bateriile să fie deținute de clienți.

Oferta, numită „bateria ca serviciu”, le permite posesorilor de automobile electrice să plătească o taxă lunară pentru folosirea acumulatorilor. Nio deține, în China, 143 de stații în care pot fi schimbate bateriile mașinilor pe care le oferă cu unele încărcate complet. Același sistem ar putea fi introdus și în Europa.

Citește și: Un constructor de vehicule electrice a primit o comandă pentru 2.500 de camioane de gunoi

Cel mai ieftin model din portofoliul Nio, ES6, costă cu toate subvențiile oferite în China, fără acumulatori, echivalentul a 39.500 de dolari. Cu bateriile incluse, prețul este de aproape 50.000 de dolari.

Sursa: Electrive

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Adrian Popa
Adrian Popa
Adrian Popa este coordonator al site-urilor Go4it.ro și Go4games.ro. Are 17 ani de experiență în presa centrală și a debutat ca jurnalist specializat pe economie/piețe financiare. Înainte de a ajunge la Grupul de presă Gândul, Adrian a fost redactor-șef la Mediafax.ro și Gandul.ro (fostul ... citește mai mult