VIDEO: Ce se întâmplă dacă spargi display-ul unei Tesla în timp ce mașina merge?

25.06.2021
VIDEO: Ce se întâmplă dacă spargi display-ul unei Tesla în timp ce mașina merge?

Mașinile Tesla au puține butoane fizice, iar majoritatea comenzilor sunt date prin intermediul display-urilor pe care le încorporează. Fiind atât de important pentru controlul funcțiilor oferite de vehicul, unii oameni s-au întrebat ce se întâmplă cu un astfel de automobil dacă ecranul său se defectează brusc sau se sparge accidental?

Posesorul canalului TechRax de pe YouTube a făcut un experiment. A luat un ciocan și a început să lovească display-ul mașinii sale, o Tesla Model 3, în timp ce aceasta mergea.

Citește și: Motivul bizar pentru care o instanță i-a suspendat permisul unui posesor de automobil electric

După primele lovituri și apariția câtorva crăpături, ecranul continuă să funcționeze. Surprinzător, mașina continuă să meargă după ce ecranul este distrus complet. Același lucru se întâmplă și după ce TechRax smulge display-ul.

Apoi, el a parcat și a oprit motorul mașinii. A rămas surprins să vadă că vehiculul a pornit ulterior și a putut fi condus înc ontinuare, chiar și fără display.

Înlocuirea ecranului de pe Tesla Model 3 îl va costa pe TechRax cel puțin 1.500 de dolari. Totul a fost, însă, pentru o cauză bună. Fanii Tesla știu acum că display-urile acestor mașini nu sunt chiar esențiale pentru funcționarea lor.

Sursa: Insideevs, TechRax

Foto: captură de ecran

CITEȘTE ȘI:

Cum arată casita de 50.000 de dolari în care s-a mutat miliardarul Elon Musk

Elon Musk a confirmat cel mai bine păstrat secret al Tesla

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Adrian Popa
Adrian Popa
Adrian Popa este coordonator al site-urilor Go4it.ro și Go4games.ro. Are 17 ani de experiență în presa centrală și a debutat ca jurnalist specializat pe economie/piețe financiare. Înainte de a ajunge la Grupul de presă Gândul, Adrian a fost redactor-șef la Mediafax.ro și Gandul.ro (fostul ... citește mai mult