Amendă record primită de startup-ul Robinhood

01.07.2021
Amendă record primită de startup-ul Robinhood
Foto: Shutterstock

Startup-ul Robinhood a primit o amendă record de la Financial Industrial Regulatory Authority (FINRA), o instituție non-guvernamentală care supraveghează firmele de brokeraj din SUA.

Organizația susține că firma le-a provocat pierderi semnificative clienților, din cauza unor probleme tehnice ale serviciului, dar și prin furnizarea de informații false sau folosirea de practici de business controversate.

Robinhood va trebui să plătească 70 de milioane de dolari. Suma reprezintă amenzi în valoare de 57 de milioane de dolari, iar restul sunt despăgubiri pentru clienți.

În martie 2020, platforma Robinhood nu a funcționat cum trebuie sau deloc timp de mai multe zile, iar utilizatorii nu au putut face tranzacții cu instrumente financiare într-o perioadă în care piața se prăbușea din cauza pandemiei COVID-19.

Citește și: Cum face Robinhood o mulțime de bani, deși permite tranzacționarea gratuită

Compania nu a negat acuzațiile, dar nici nu și-a recunoscut vina. Robinhood a transmis că a investit în îmbunătățirea platformei și în servicii prin care oferă educație financiară pentru utilizatori.

Robinhood este și în colimatorul SEC

Anul trecut, un utilizator Robinhood de 20 de ani s-a sinucis după ce a crezut, greșit, că a înregistrat pierderi de 730.000 de dolari după ce a investit în opțiuni.

Startup-ul, care se pregătește de listarea pe bursă, a fost dat în judecată de mai mulți clienți care au suferit pierderi anul trecut.

Firma susține că acum are 2.700 de angajați care se ocupă de relația cu clienții , de trei ori mai mulți decât în martie 2020.

Robinhood se aștepta să primească o penalizare, dar nu atât de mare. Startup-ul a pus de o parte 26,6 milioane de dolari pentru acest lucru.

Amenda primită de Robinhood este cea mai mare aplicată vreodată de FINRA.

Firma este anchetată și de arbitrul pieței financiare din SUA, Securities and Exchange Commission (SEC). Startup-ul nu și-a informat clienții în legătură cu faptul că ordinele plasate de ei prin intermediul aplicației sunt vândute unor firme care fac tranzacții de mare viteză pe piețele financiare, printre care „rechinii” de pe Wall-Street Citadel Securities și Two Sigma Securities.

Sursa: CNBC

 

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Adrian Popa
Adrian Popa
Adrian Popa este coordonator al site-urilor Go4it.ro și Go4games.ro. Are 17 ani de experiență în presa centrală și a debutat ca jurnalist specializat pe economie/piețe financiare. Înainte de a ajunge la Grupul de presă Gândul, Adrian a fost redactor-șef la Mediafax.ro și Gandul.ro (fostul ... citește mai mult