Autorităţile SUA încep să elibereze licenţe pentru companiile americane care doresc să colaboreze cu Huawei

21.11.2019
Autorităţile SUA încep să elibereze licenţe pentru companiile americane care doresc să colaboreze cu Huawei

După mai multe luni de aşteptare, companiile americane au început să primească licenţe speciale prin intermediul cărora vor putea să furnizeze în continuare servicii şi componente către Huawei. Departamentul Comerţului din SUA a confirmat acest lucru pentru Washington Post, însă nu a oferit o listă de companii care au fost acceptate în cadrul acestui program. De asemenea, au fost confirmat şi faptul că anumite companii au fost refuzate de către autorităţi pe baza criteriilor deja anunţate.

Conform declaraţiilor oficiale, companiile care au primit licenţe „nu prezintă un risc semnificativ asupra securităţii naţionale sau interesele politicii externe a Statelor Unite”. Având în vedere că multe dintre aceste companii se ocupă cu producţia de microcipuri, se pare că momentan aceste licenţe merg către  producătorii de componente hardware.

Semiconductor Industry Association spune că multe dintre companiile care sunt membre în cadrul asociaţiei au primit deja licenţe, fără să confirme care sunt acestea. Pe site-ul oficial SIA sunt listate nume precum AMD, Broadcom, Intel, IBM, Qualcomm, Texas Instruments, ARM şi multe altele care nu au legături directe cu SUA, deci putem presupune că unele, dacă nu toate, pot acum să livreze componente către producătorul chinez. Astfel, problema hardware-ului pe care Huawei o avea ar putea fi parţial rezolvată. Sub Entity List, compania nu mai putea cumpăra procesoare pentru computere, tablete sau smartphone-uri, cipuri Wi-Fi sau Bluetooth şi multe alte componente.

Donald Trump a declarat astă-vară că va oferi licenţe pentru companiile americane care vând produse care au alternative pe piaţa internaţională, iar multe dintre tehnologiile vândute de producătorii americani de microprocesoare puteau fi înlocuite cu cele ale altor parteneri din alte ţări.

De asemenea, odată cu aceste licenţe, au fost şi revocate cererile mai multor companii. Cei care cred că refuzul a fost eronat au 20 de zile pentru a depune contestaţie înainte ca decizia să devină finală. Desigur, aceste licenţe nu anulează deciziile anterioare. Huawei rămâne pe Entity List, iar Licenţa Temporară de 90 de zile acordată luni rămâne valabilă doar pe parcursul acestui termen. Aceasta a fost adoptată pentru a oferi destul timp companiei pentru a-şi îndeplini contractele deja încheiate pentru furnizarea de servicii de mentenanţă şi hardware către operatorii din zonele rurale, care au reţelele construite pe echipament Huawei.

Momentan nu avem nicio veste despre o licenţă pentru Google. Având în vedere că nu au fost oferite declaraţii în acest sens din partea Alphabet, Huawei sau autorităţilor americane, putem presupune pentru moment că sistemul de operare Android cu servicii Google este în continuare inaccesibil producătorului de smartphone-uri din China. Ultima dată când au fost oferite informaţii despre cererile pentru astfel de licenţe erau 290 de companii care aşteptau veşti din partea autorităţilor.

 

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult