Ce salariu are Tim Cook, CEO-ul Apple. Compania este acum cea mai valoroasă din lume

07.01.2022
Ce salariu are Tim Cook, CEO-ul Apple. Compania este acum cea mai valoroasă din lume

Apple este prima companie din lume cu o evaluare la bursă de 3 trilioane de dolari americani, după ce în urmă cu doar trei ani devenea prima companie americană de un trilion de dolari. Cel care se află în spatele succesului companiei din ultimii ani este considerat CEO-ul Tim Cook, care a preluat conducerea companiei de la Steve Jobs în 2011. Acesta a fost în schimb recompensat de companie cu salarii și bonusuri foarte mari, iar în 2021, acesta a încasat aproape 100 de milioane de dolari de la companie.

Apple a cheltuit câteva milioane doar pe transport și securitate pentru CEO-ul Tim Cook

Conform unui raport public pe care Apple l-a înscris joi, 6 ianuarie, putem vedea clar câți bani încasează Tim Cook, CEO-ul companiei. Suma totală se ridică la 98,7 milioane de dolari, însă nu toți acești bani sunt oferiți în cash, ci doar o parte.

Tim Cook are un salariu de bază de 3 milioane de dolari pe an, același salariu pe care îl avea și în 2020. În timp ce acest salariu nu a crescut, acesta a primit stimulente în valoare de 12 milioane de dolari pe parcursul anului trecut, în timp ce a fost recompensat și cu acțiuni în valoare de 82 de milioane de dolari. Aceste sume nu acoperă însă alte bonusuri de care Tim Cook beneficiază, care s-au ridicat la alte 1,3 milioane de dolari, alături de 23.000 dolari bonus de concediu.

Mai mult, acesta nu mai are voie să zboare în avioane comerciale și este obligat să zboare cu avioane private încă din 2017, iar compania acoperă acele costuri pentru el. Acestea s-au ridicat la 712.488 dolari. De asemenea, costurile de securitate sunt acoperite de Apple, acestea ridicându-se la 630.000 dolari în 2021. Totuși, în comparație cu încasările lui Cook din 2020, în 2021, acesta a avut un „salariu” mai mare de 6 ori. În 2020, tot ce a încasat s-a ridicat la valoarea de 14 milioane de dolari.

CEO-ul a încasat pe lângă salariul anual și un bonus imens la 10 ani de la preluarea conducerii Apple

Acele 100 de milioane de dolari nu includ însă pachetul de acțiuni pe care Tim Cook l-a primit recent. Acesta a intrat în posesia a 750 de milioane de dolari în acțiuni Apple, în urma ultimei tranșe de opțiuni pe care o avea în contract încă din urmă cu zece ani, când a preluat conducerea companiei. Pentru că aceste acțiuni erau promise pe baza unui contract mai vechi, aceste acțiuni nu intră în „salariul” CEO-ului din 2021.

Tim Cook nu se ridică la nivelul de avere pe care îl au miliardarii consacrați din zona tehnologiei, precum Elon Musk, Jeff Bezos sau Bill Gates, însă era de așteptat ca cel care conduce cea mai valoroasă companie din lume să fie la rândul său extrem de bogat, fiind recompensat pe baza performanței de către companie.

sursa: The Verge

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult