Divizia de smartphone-uri din cadrul Samsung are un nou lider

Autor: Cătălin Niţu 20.01.2020
Divizia de smartphone-uri din cadrul Samsung are un nou lider

În anticiparea lansării noii serii de smartphone-uri Galaxy S20, Samsung a anunţat că face câteva schimbări la nivelul conducerii diviziei IT & Mobile Communications (IM). DJ Koh, CEO-ul acestei divizii rămâne pe vechea sa poziţie, însă operaţiunile vor fi acum în subordinea lui Roh Tae-moon, preşedinte şi şeful diviziei de cercetare şi dezvoltare până în prezent. Acesta va fi responsabil pentru următoarele dispozitive mobile ale companiei în perioada următoare.

Roh Tae-moon este angajat de mult în cadrul Samsung, acesta fiind unul dintre cei care au împins inovaţia în cadrul diviziei de smartphone-uri a companiei. Serii precum Galaxy S şi Galaxy Note au fost unele dintre produsele la care Roh Tae-moon a participat activ în stadiul de dezvoltare, în timp ce noul Galaxy Fold a fost unul dintre proiectele în care s-a implicat foarte mult, fiind cel care a susţinut acest proiect cel mai mult.

Tot el a fost responsabil şi pentru anumite decizii mai recente ale Samsung, precum realizarea de parteneriate cu producători din China pentru dezvoltarea unor dispozitive mobile mai ieftine sub licenţă Samsung, cât şi mutarea operaţiunilor de dezvoltare în alte ţări precum India şi Vietnam pentru a reduce costurile de producţie.

Este foarte posibil să îl vedem pe Roh Tae-moon la lansarea noii serii Galaxy S20, unde acesta ar putea prezenta noile telefoane de top ale companiei. Desigur, ne aşteptăm şi la o apariţie din partea lui DJ Koh, care nu ratează niciodată o lansare a unui dispozitiv flagship al companiei.

Având în vedere că Samsung este lider de piaţă de foarte mulţi ani, iar concurenţa încă nu se poate apropia de numerele de vânzări ale sale, această mişcare, de a pune pe cineva mai tânăr în fruntea diviziei de smartphone-uri (Ron Tae-moon are 52 de ani şi este cel mai tânăr preşedinte din cadrul Samsung), ar putea însemna că în viitor, Samsung să îşi consolideze şi mai bine poziţia în piaţă, adoptând strategii moderne pentru a ţine pasul cu viteza mare cu care piaţa de smartphone-uri se schimbă de la an la an.