Abonații serviciilor de telefonie mobilă britanice ar putea rămâne fără semnal la telefon, din cauza echipamentelor Huawei

09.07.2020
Abonații serviciilor de telefonie mobilă britanice ar putea rămâne fără semnal la telefon, din cauza echipamentelor Huawei

Operatorii de telefonie mobilă din Marea Britanie avertizează autoritățile că scoaterea echipamentelor furnizate de Huawei  din infrastructura de comunicații 5G deja creată ar putea reduce acoperirea oferită pe teritoriul țării și chiar lăsa anumite regiuni fără semnal la telefon, dacă termenul lăsat pentru înlocuirea acestora în mod organizat este mai mic de 3 ani.

Încercând să elimine posibila amenințare a spionajului generalizat și chiar a sabotajului din partea Statului Chinez, autoritățile din Marea Britanie pun presiune pe companiile de telefonie mobilă să scoată cât mai curând echipamentele furnizate de Huawei din componența elementelor de infrastructură cu importanță strategică, cum sunt nodurile de comunicații mobile.

În timp ce reprezentanții companiilor de telefonie mobilă solicită un răgaz de cel puțin 5 ani (ideal 7 ani) pentru a da curs solicitărilor primite, autoritățile britanice doresc ca tranziția să fie finalizată în trei ani sau mai puțin.

Guvernul britanic este așteptat să anunțe noi restricții privind folosirea echipamentelor furnizate de compania chineză în următoarele două săptămâni.

„Nu există o urgență arzătoare”, a declarat vicepreședintele Huawei, Jeremy Thompson, adăugând că a este prea devreme pentru a stabili ce impact ar avea noile sancțiuni impuse de Statele Unite asupra relațiilor cu Marea Britanie, în condițiile în care britanicii continuă să aibă echipamente Huawei înglobate în infrastructura locală de comunicații. De asemenea, oficialul a declarat încă odată că Huawei nu ar acționa împotriva interesele clienților, chiar dacă Guvernul Chinez ar solicita în mod expres acest lucru.

Fără semnal la telefon în rețelele 5G britanice

În timp ce de la Washington sunt anunțate noi sancțiuni menite să blocheze accesul Huawei la furnizori cheie de componente și microprocesoare, alte interdicții sunt pregătite pentru folosirea echipamentelor de comunicații deja livrate de Huawei, mai ales cele care vizează elemente de infrastructură 5G.

Problema este că echipamentele deja livrate și instalate sunt foarte costisitoare, înlocuirea acestora presupunând atât noi cheltuieli cel puțin la fel de mari, dar și întârzieri în extinderea acoperirii 5G către noi regiuni.

În războiul sancțiunilor purtat între Huawei, autoritățile din Statele Unite și națiunile partenere, companiile de telecomunicații au rămas să plătească nota de plată, iar prețul înlocuirii echipamentelor Huawei cu alternative care inițial au fost excluse tocmai pe criteriul costurilor nu arată deloc bine. Astfel, faptul că operatorii telecom caută să beneficieze pentru cât mai mult timp de echipamentele Huawei pe care le-au plătit deja nu ar trebui să surprindă pe nimeni.

„Să ajungi la zero într-o perioadă de trei ani ar însemna literalmente întreruperi pentru clienții 4G și 2G, precum și 5G, în toată țara”, a declarat Howard Watson, responsabilul tehnologic și informațional al BT.

El a explicat că logistica de coșmar, presupunând aducerea macararelor și închiderea străzilor pentru a înlocui stâlpii, stațiile de bază și alte echipamente Huawei face ca extrem de dificilă respectarea intervalul de timp acordat.

În timp ce acoperirea 3G nu ar avea de suferit (sunt folosite echipamente Nokia), semnalul 5G, 4G și chiar 2G ar putea dispărea în regiuni de pe tot teritoriul țării, în timp ce echipele tehnice lucrează la înlocuirea echipamentelor de infrastructură

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult