Huawei va investi în ferme de porci și în domeniul mineritului

22.02.2021
Huawei va investi în ferme de porci și în domeniul mineritului

Analiștii se așteaptă ca Huawei să scadă producția de smartphone-uri la mai puțin de jumătate în 2021 față de 2020, iar compania încearcă să acopere golul de venituri de pe această piață cu activități în alte domenii. Unul dintre domeniile în care compania va investi anul acesta va fi creșterea de porci. Această industrie este imensă în China, 50% dintre toți porcii din lume fiind pe teritoriul acestei țări. Totuși, implicarea companiei în dezvoltarea de ferme de porci sugerează că tehnologia sa va fi folosită pentru a îmbunătăți eficiența în acest domeniu.

Huawei va dezvolta tehnologii avansate pentru fermele de porci

Conform reprezentanților companiei, Huawei va folosi în fermele de porci tehnologii precum recunoașterea facială pentru a identifica porci individuali, iar animalele vor fi monitorizate cu echipamente specializate. Astfel, vor putea fi colectate date precum greutatea și activitatea pe care fiecare porc o face zilnic, dar va putea fi monitorizată atent și dieta animalelor.

Huawei are experiență cu aceste tehnologii, anterior dezvoltând astfel de soluții pentru smartphone-uri, dar și pentru domeniul de dispozitive IoT pentru monitorizarea sănătății.

„Creșterea de porci este un nou exemplu care demonstrează cum încercăm să revitalizăm industriile tradiționale folosind Tehnologia Informației și Comunicării, tehnologii care creează mai multă valoare pentru industrii în era 5G”, au declarat purtătorii de cuvânt Huawei.

Dar fermele nu sunt singurul domeniu în care Huawei se va extinde în curând. Industria minieră este o altă industrie de interes pentru compania chineză. Ren Zhengfei, fondatorul companiei, spune că dorește să transforme minerii din muncitori fizici în angajați care să vină la serviciu la costum, folosind tehnologia pentru a îmbunătăți siguranța și eficiența la locul de muncă.

Desigur, compania va continua să dezvolte televizoare, tablete și computere, cât și smartphone-uri. Totuși, CEO-ul Huawei dorește să demonstreze că scăderea producției smartphone-uri nu va afecta pe termen lung compania. În același timp, Huawei va continua să vândă echipamente telecom în China și la nivel internațional.

sursa: Phone Arena

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult