IATA: Este nevoie de o flotă uriașă de avioane pentru a livra vaccinurile pentru COVID-19

10.09.2020
IATA: Este nevoie de o flotă uriașă de avioane pentru a livra vaccinurile pentru COVID-19
Foto: Profimedia Images

Livrarea vaccinurilor pentru COVID-19 în jurul lumii va fi cea mai mare provocare pentru industria aeriană, potrivit International Air Transport Association (IATA).

Vor fi necesare 8.000 de avioane de tipul Boeing 747 Jumbo. IATA lucrează cu companii aeriene, aeroporturi și organizații din domeniul sănătății pentru a pune la punct un plan de livrare, transmite BBC News.

Programul de distribuție ia în calcul doar varianta în care este necesară o singură doză de vaccin de persoană.

Citește și: Google Maps va afișa în curând informații despre COVID-19

„Livrarea în siguranță a vaccinurilor COVID-19 va fi provocarea secolului pentru industria cargo aeriană globală. Dar nu se va întâmpla fără planificare făcută cu grijă în avans”, a declarat Alexandre de Juniac, CEO-ul IATA.

Trebuie asigurate condiții speciale pentru vaccinurile COVID-19

Nu toate avioanele pot transporta vaccinurile. Aeronavele trebuie să ofere temperaturi cuprinse între 2 și 8 grade Celsius. Unele vaccinuri ar putea necesita să fie transportate la temperaturi sub 0 grade Celsius.

În acest moment, distribuirea medicamentelor în Africa ar fi imposibilă, din cauza lipsei infrastructurii și a dimensiunii regiunii. Trebuie construite mai întâi spații de depozitare care să ofere temperaturile necesare. Mai mult, aceste centre trebuie protejate, deoarece vaccinurile vor fi bunuri pe care infractorii vor dori să le obțină.

Aproximativ 140 de vaccinuri anti-COVID sunt dezvoltate în acest moment. Dintre acestea, 12 sunt testate pe oameni. Unul, dezvoltat de Universitatea din Oxford, se află într-un stadiu avansat de testare.

IATA le-a cerut guvernelor să se asigure că pot primi medicamentele atunci când acestea sunt disponibile.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Adrian Popa
Adrian Popa
Adrian Popa este coordonator al site-urilor Go4it.ro și Go4games.ro. Are 17 ani de experiență în presa centrală și a debutat ca jurnalist specializat pe economie/piețe financiare. Înainte de a ajunge la Grupul de presă Gândul, Adrian a fost redactor-șef la Mediafax.ro și Gandul.ro (fostul ... citește mai mult