TSMC va construi o fabrică de procesoare, în valoare de 12 miliarde de dolari, în SUA

15.05.2020
TSMC va construi o fabrică de procesoare, în valoare de 12 miliarde de dolari, în SUA

Taiwan Semiconductor Manufacturing Co (TSMC) a anunțat că va construi o fabrică de procesoare și cipuri în statul american Arizona. În proiect va fi investită suma de 12 miliarde de dolari, iar la fabrică vor lucra 1.600 de persoane, potrivit CNBC.

Inițiativa îi aparține președintelui american Donald Trump, care face presiuni ca firmele americane să producă bunuri în SUA, în defavoarea Chinei și a altor state asiatice.

TSMC este un furnizor important pentru Apple. Construcția va începe în 2021, iar noua fabrică va fi a doua de pe teritoriul SUA a companiei din Taiwan. Producția ar urma să înceapă în 2023.

Compania are multe fabrici în China și este un furnizor pentru Huawei, compania chineză care se află pe o listă neagră în SUA. Astfel, TSMC nu va putea livra în viitor procesoare și alte cipuri, produse în SUA, pentru gigantul chinez fără permisiunea guvernului american.

Huawei tocmai a primit interdicție de la SUA pentru încă un an, ceea ce înseamnă că nu va putea folosi, în următoarele 12 luni, serviciile Google pe noile sale modele de smartphone-uri.

TSMC produce procesoarele Apple din seria A, dar și cipuri pentru producătorul de soluții grafice Nvidia.

Fabricile care produc semiconductori sunt foarte scumpe. Recent, TSMC a investit 17 miliarde de dolari într-o nouă unitate din Taiwan, unde va produce componente pentru Apple.

Foto: Hepta

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Adrian Popa
Adrian Popa
Adrian Popa este coordonator al site-urilor Go4it.ro și Go4games.ro. Are 17 ani de experiență în presa centrală și a debutat ca jurnalist specializat pe economie/piețe financiare. Înainte de a ajunge la Grupul de presă Gândul, Adrian a fost redactor-șef la Mediafax.ro și Gandul.ro (fostul ... citește mai mult