AMD prezintă Radeon Pro Duo, cel mai puternic accelerator grafic destinat creării şi vizionării de conţinut VR

Autor: Aurelian Mihai 15.03.2016
AMD prezintă Radeon Pro Duo, cel mai puternic accelerator grafic destinat creării şi vizionării de conţinut VR

Cu o putere de procesare estimată la 16 Teraflops/sec, Radeon Pro Duo este cea mai puternică placă video lansată vreodată, destinată vizionării de conţinut VR. Recomandată deopotrivă consumatorilor şi dezvoltatorilor, noul produs vine la pachet cu SDK-ul Liquid VR, o platformă care atinge toate aspectele creării de conţinut VR: divertisment şi educaţie, jurnalism, medicină şi cinema.

După cum spune şi numele, AMD Radeon Pro Duo este un produs dual-GPU, bazat pe nucleul AMD Fiji XT- identic celui folosit cu produsele single-GPU din seria R9 Fury X. Practic, noua placă video este o versiune 2-in-1 a celei dintâi, totalizând 8192 procesoare de stream şi o cantitate de 8 GB memorie HBM1, accesată folosind bus de 2x 1024 biţi.

Configuraţia de ieşiri video este similară modelului R9 Fury X: trei conectori DisplayPort 1.2a şi un conector HDMI 1.4a. Alimentarea este asigurată prin trei conectori PCI-E cu 8 pini, furnizând o putere de până la 525W pentru alimentarea celor două unităţi GPU. Având în vedere consumul de energie foarte ridicat, AMD a optat pentru o soluţie de răcire cu apă, direcţionând căldura generată unui radiator extern fixat pe lateralul carcasei PC-ului, cuplat unui ventilator de 120 mm cu turaţie variabilă.

Potrivit testelor preliminare de performanţă, AMD Radeon Pro Duo oferă un nivel de performanţă aproape dublu faţă de cea mai puternică placă video din oferta rivalului NVIDIA – GeForce GTX Titan Z lansată cu preţ de 3000 dolari (redus între timp la 1499 dolari).

Noua placă video AMD Radeon Pro Duo va fi disponibilă începând cu trimestrul Q2-2016, la un preţ recomandat de 1499 dolari.

Tags: