Asus Nova P22 – un mini PC cam scump

21.02.2008
Asus Nova P22 – un mini PC cam scump

Un mini PC îşi are farmecul lui, iar noul P22 de la Asus este cu atât mai fermecător cu cât vine într-o carcasă lucioasă neagră. Nu ne putem abţine să nu îl comparăm cu Mac-ul mini al lui Apple şi am fost mai mult decât intrigaţi să descoperim că Asus i-a pus un preţ comparativ. În cutiuţa de 229x182x50 mm a fost înghesuit un performant Intel Core 2 Duo E6320 la frecvenţa de 1.86 GHz cu 4 MB memorie level 2 Cache. Chipsetul plăcii de bază este Intel 946GZ, iar placa video integrată poartă sigla Intel GMA 3000. Memoria RAM de 1 GB este cam puţină pentru sistemul de operare Windows Vista Home Premium cu care este livrat Nova P22.

Asus Nova P22 – un mini PC cam scump

Printre alte dotări semnificative se numără harddiskul de 160 GB SATA II ale cărui platane se învărt însă cu doar 5400 RPM, precum şi suportul pentru standardul wireless 802.11n. Asemănările cu Mac mini sunt şi mai evidente când ne uităm la tipul unităţii optice şi la telecomanda din pachet. La capitolul conectică, pe panoul posterior se găsesc mufe D-Sub şi DVI, 4 porturi USB 2.0, mufă LAN şi ieşiri audio optice pentru sistem de sunet 5.1. Asus Nova P22 câtăreşte doar 1,77 kg şi în ciuda dotărilor mai mult decât decente, nu credem că merită 900 $. Sperăm că producătorul taiwanez n-o va lua pe urmele markentingului gigantului din Cupertino.

Asus Nova P22 – un mini PC cam scump

Asus Nova P22 – un mini PC cam scump