Câinele robot Spot le transmite oamenilor să păstreze distanța într-un parc – VIDEO

09.05.2020
Câinele robot Spot le transmite oamenilor să păstreze distanța într-un parc - VIDEO

Câinele robot Spot este folosit de autoritățile din Singapore pentru a informa persoanele din parcuri că trebuie să păstreze distanța între ele.

Robotul, produs de compania americană Boston Dynamics, face parte dintr-un proiect pilot desfășurat în parcul Bishan-Ang Mo Kio. Deocamdată, „câinele” transmite doar un mesaj prin difuzoarele cu care este echipat, transmite The Strait Times.

Spot este înzestrat și cu camere, care le arată autorităților locurile în care oamenii nu respectă protocolul în pandemie. Aparent, informațiile sunt anonimizate, iar oamenii nu pot fi identificați pe baza lor.

Dacă proiectul pilot are succes, mai mulți roboți vor fi trimiși pentru a patrula în spațiile publice din Singapore.

Peste ocean, Spot este folosit pentru trierea pacienților la Brigham and Women’s Hospital din Boston, SUA.

Robotul dezvoltat de Boston Dynamics are o autonomie de 90 de minute cu bateriile încărcate complet și poate transporta o greutate de 14 kg. Viteza maximă de deplasare este de 4,8 km/h.

„Patrupedul” se poate ridica singur în cazul în care cade și poate funcționa la temperaturi cuprinse între -25 și 45 de grade Celsius. Mai mult, rezistă la ploi ușoare și dușuri de apă, dar și la praf.

Robotul a fost scos la vânzare la sfârșitul anului trecut, iar prețul lui este „mai mic decât al unei mașini”, potrivit producătorului. IEE Spectrum estimează că este vorba, totuși, de un automobil de lux.

Tehnologia avansată este folosită încă de la început în lupta cu pandemia COVID-19. Dronele care luptă împotriva coronavirusului pot dezinfecta zone greu accesibile sau lua temperatura oamenilor. Mai mult, poliţia din Spania a folosit modele echipate cu difuzoare pentru a-i trimite pe oamenii aflaţi pe străzi acasă.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Adrian Popa
Adrian Popa
Adrian Popa este coordonator al site-urilor Go4it.ro și Go4games.ro. Are 17 ani de experiență în presa centrală și a debutat ca jurnalist specializat pe economie/piețe financiare. Înainte de a ajunge la Grupul de presă Gândul, Adrian a fost redactor-șef la Mediafax.ro și Gandul.ro (fostul ... citește mai mult