Două studente au căzut de pe o clădire cu patru etaje în timp ce își făceau selfie-uri

05.10.2020
Două studente au căzut de pe o clădire cu patru etaje în timp ce își făceau selfie-uri
Foto: Captură din video

Două studente au căzut de pe acoperișul unei clădiri cu patru etaje, în timp ce își făceau selfie-uri, potrivit poliției.

Victimele, de la Temple University, Philadelphia, sunt la spital, după ce au căzut pe o alee din apropierea clădirii. Nu au existat obstacole care să atenueze căderea. Tinerele de 19 ani se aflau pe acoperișul clădirii, locuită de studenți, unde fusese organizată o petrecere.

Una dintre fete și-a rupt piciorul în mai multe locuri, iar cealaltă este în stare gravă, cu multiple fracturi, dar în stare stabilă, potrivit autorităților.


Compania care deține clădirea a transmis că acoperișul este prevăzut cu parapet și balustrade. Totuși, unii studenți au declarat că locul nu este sigur. Potrivit lor, balustrada ajunge doar deasupra genunchiului.

Citește și: Un bărbat și-a pierdut telefonul. L-a găsit plin de selfie-uri cu maimuțe

Vecinii din zonă au declarat că nici măcar pandemia COVID-19 nu a oprit petrecerile studenților de pe acoperișul clădirii. Ei speră că acest incident va schimba lucrurile.

Selfie-urile fac în continuare multe victime. Recent, o femeie a căzut de pe o stâncă în timp ce participa la o ședință foto, în apropierea unei cascade.

Principalele trei cauze ale deceselor legate de selfie-uri sunt căderea de la înălţime, înecul şi accidentele în care sunt implicate trenuri, potrivit unui studiu realizat de Priceonomics. Datele arată şi că vârsta de 21 de ani este cea mai periculoasă pentru amatorii de selfie-uri.

Sursa: Action News

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Alex Manole
Alex Manole
Alex Manole este un tânăr jurnalist, aflat la început de carieră, absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din București. Alex este pasionat de gaming, internet și tehnologii neobișnuite. citește mai mult