Facebook creează o brățară care-ți permite să controlezi computere folosind undele cerebrale

19.03.2021
Facebook creează o brățară care-ți permite să controlezi computere folosind undele cerebrale

Planul Facebook este de a crea un nou timp de interfață creier-computer, care nu presupune purtarea pe cap a unui dispozitiv special.

Aflat la stadiul de prototip, dispozitivul arată mai degrabă ca un iPod tăiat în bucăți și prins ca brățară la mână. Încă fără un nume oficial, gadgetul folosește senzori pentru a detecta mișcările pe care intenționezi să le faci, chiar dacă mâna nu se mișcă vizibil.

Gadgetul folosește electromiografia (EMG) pentru a interpreta activitatea electrică de la nervii motori în timp ce trimit informații de la creier la mână. Compania spune că dispozitivul îți permite să navighezi prin interfața aplicațiilor de realitate augmentată doar gândindu-te să vă mișcați nici măcar un deget pentru a derula.

Combinat cu dispozitivele existente pentru realitate virtuală, tehnologia duce mai departe conceptul de impunere a propriei voințe asupra lumii cu care iei contact, fie că este cea reală sau un mediu virtuală.

Deși, pentru mulți a fost un simplu joc, cel mai reușit experiment în realitatea augmentată a fost Pokémon Go, foarte popular în 2016. Deși nu a avut la bază tehnologii revoluționare, jocul a convins utilizatorii să străbată distanțe apreciabile în lumea reală, căutând personajele imaginare Pokémon. Între timp, dezvoltatorii de jocuri au revenit la abordări mai convenționale și ușor de monetizat în contextul actualei pandemii. Sistemul gândit de Facebook nu iese din acest tipar, noul tip de interfață funcționând la fel de bine și din confortul propriei locuințe.

Testat în laboratoarele Facebook Reality Labs, noul produs este încă departe de a avea o formă de prezentare comercială. Despre o posibilă dată de lansare, nici nu poate fi vorba.

Facebook

Totul a pornit de la o achiziție făcută în luna septembrie 2019, când Facebook a cumpărat un startup numit CTRL, pentru o sumă între 500 și 1 miliard de dolari. CTRL lucra la propriul dispozitiv EMG, șeful Thomas Reardon ocupând acum funcția de director al ramurii Interfețe neuromotorii, nou creată în cadrul Facebook Reality Labs.

Important de știu, dispozitivul doar citește și interpretează impulsurile cerebrale. Sistemul nu funcționează și în sens invers, pentru a controla sau influența gândirea oamenilor.

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult