Producătorul Levi’s va folosi tehnologie laser pentru „îmbătrânirea” pantalonilor Jeans

05.03.2018
Producătorul Levi’s va folosi tehnologie laser pentru „îmbătrânirea” pantalonilor Jeans

Rupţi de-a binelea sau doar „uzaţi” în mod artificial, celebrii pantaloni Jeans sunt aduşi la starea dorită urmând procedee complexe de distrugere controlată a ţesăturii, decolorare şi retuşare, timpul mare de prelucrare ridicând destul de mult costul produsului finit.

Încercând să aducă producţia de Jeansi în era digitală, producătorul Levi Strauss a dezvoltat o metodă care permite gravarea oricărui model de „purtare” în doar câteva secunde, folosind un laser de mare putere. Mult mai rapid, noul sistem elimină o sumedenie de formule chimice folosite pentru decolorarea şi pătarea pantalonilor în mod realist, timpul de prelucrare fiind îmbunătăţit de la o viteză de 2-3 perechi pe oră finisate manual, la aproximativ 90 secunde per articol.

Mult mai eficientă, prelucrarea prin gravare cu laser scurtează drastic timpul necesar dezvoltării noilor articole de îmbrăcăminte, produsul finit putând fi livrat în câteva zile sau săptămâni, în loc de mai multe luni folosind metodele consacrate.

 

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult