Un bărbat a fost condamnat la moarte prin intermediul Zoom. Este al doilea caz într-o lună

20.05.2020
Un bărbat a fost condamnat la moarte prin intermediul Zoom. Este al doilea caz într-o lună

Un bărbat din Singapore a fost condamnat la moarte de un judecător de la Curtea Supremă prin intermediul aplicației pentru videoconferințe Zoom.

Există doar două cazuri cunoscute în care condamnarea la moarte s-a făcut în acest mod, transmite Reuters.

Punithan Genasan, un bărbat în vârstă de 37 de ani din Malaezia, a fost anunțat că va fi spânzurat pentru organizarea unei tranzacții cu heroină în 2011.

La fel ca și în alte țări, justiția s-a mutat pe internet în statul asiatic, care încearcă să combată pandemia COVID-19.

Organizațiile care militează pentru drepturile omului au criticat modul în care a fost condamnat Genasan.

Un caz similar s-a petrecut în Nigeria la începutul acestei luni.

Traficanții de droguri, pedepsiți dur în statul asiatic

Avocatul lui Genasan, Peter Fernando, a declarat că nu s-a opus verdictului dat prin intermediul Zoom. Totuși, clientul lui intenționează să facă apel la sentință.

În Singapore traficul de droguri este pedepsit dur. Sute de oameni, inclusiv străini, care au încălcat legile din domeniu au fost spânzurați în ultimele decenii.

În Nigeria, judecătorul Mojisola Dada din Lagos l-a condamnat la moarte, tot prin spânzurare, pe Olalekan Hameed. Bărbatul a ucis-o pe mama angajatorului său, potrivit BBC. Modul în care a fost anunțată sentința – tot prin intermediul Zoom – a fost catalogat drept „inuman” de către organizația Human Rights Watch.

Multe activități offline s-au mutat online în timpul pandemiei. De exemplu, statul american New York le permite ofițerilor de stare civilă să organizeze cununii civile online.

CITEȘTE ȘI: Un profesor a fost concediat după ce și-a partajat ecranul pe Zoom, iar studenții au văzut un bookmark „sensibil”

CITEȘTE ȘI: O jurnalistă care lucra de acasă le-a arătat telespectatorilor mai mult decât ar fi dorit – VIDEO

CITEȘTE ȘI: O videoconferință parlamentară a fost deturnată de hackeri, care au rulat imagini interzise minorilor

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Adrian Popa
Adrian Popa
Adrian Popa este coordonator al site-urilor Go4it.ro și Go4games.ro. Are 17 ani de experiență în presa centrală și a debutat ca jurnalist specializat pe economie/piețe financiare. Înainte de a ajunge la Grupul de presă Gândul, Adrian a fost redactor-șef la Mediafax.ro și Gandul.ro (fostul ... citește mai mult