Armata americană testează o lunetă specială, utilă împotriva dronelor

04.06.2020
Armata americană testează o lunetă specială, utilă împotriva dronelor

O nouă lunetă electronică îi ajută pe soldați să lovească cu precizie ținte aflate în mișcare, în special drone.

SMASH 2000 Plus urmărește țintele din câmpul vizual cu ajutorul unor algoritmi și nu îi permite armei să tragă până când nu este sigur că ținta va fi lovită, transmite Popular Mechanics. Altfel spus, un soldat ia o țintă în vizor și ține degetul apăsat pe trăgaci, care nu se deblochează până când lovitura nu este garantată.

Tehnologia pe care o include luneta a fost prezentă până recent doar pe vehiculele blindate și tancuri.

Potrivit producătorului israelian, compania Smartshooter, luneta este foarte utilă împotriva dronelor, inclusiv a celor de dimensiuni mici care se deplasează cu viteză mare. Compania garantează distrugerea lor din primul foc la distanțe de până la 120 de metri.

Organizația Stat Islamic a folosit drone civile în scopuri militare. Aparatele au fost folosite în misiuni de recunoaștere și ulterior chiar pentru atacuri. În 2016, o dronă care transporta explozibil a ucis mai mulți luptători kurzi și a rănit doi francezi din forțele speciale.

Arme echipate cu lunete SMASH 2000 Plus sunt testate deja în Siria de forțele americane.

Există o piață dezvoltată de sisteme anti-dronă

Sisteme anti-dronă au fost dezvoltate de mai multe companii. Tunul SkyWall100 poate captura sau distruge aparatele de zbor de dimensiuni mici și medii.

Mai mult, compania olandeză Delft Dynamic a lansat Dronecatcher, o dronă de mari dimensiuni capabilă să captureze alte drone, în zbor, cu ajutorul unei plase.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Adrian Popa
Adrian Popa
Adrian Popa este coordonator al site-urilor Go4it.ro și Go4games.ro. Are 17 ani de experiență în presa centrală și a debutat ca jurnalist specializat pe economie/piețe financiare. Înainte de a ajunge la Grupul de presă Gândul, Adrian a fost redactor-șef la Mediafax.ro și Gandul.ro (fostul ... citește mai mult